Un posibil mecanism care dezgroapă amintiri

Din ce în ce mai multe studii arată că mirosul joacă în viaţa omului un rol cu mult mai important decât se credea iniţial, de la asocierea lui cu memoria şi cu bolile neurologice până la influenţarea comportamentului, a dispoziţiei şi a felului de a gândi. Mirosul se pare că a existat înaintea auzului, ori a văzului, chiar şi înaintea simţului tactil.

Cu toate acestea, specialiştii spun că noi am evoluat bazându-ne în principal pe văz, iar amintirile stârnite de simţul olfactiv nu sunt la fel de obiective ca acelea bazate pe sistemul vizual, dar sunt neobişnuit de persistente. Când o persoană inspiră un parfum, moleculele acestuia intră în nări, fiind captate de membrana olfactivă de la nivelul nasului. Ca o piesă de puzzle, fiecare moleculă se potriveşte la nivelul receptorilor specifici. Spre deosebire de receptorii din retină şi cei pentru gust care răspund la un număr mic de stimuli, se crede că există câteva sute de tipuri de receptori olfactivi, care se şi regenerează adaptându-se permanent. O nouă ipoteză afirmă că receptorul olfactiv recunoaşte nu atât structura chimică a moleculei, ci vibraţia ei, fapt enunţat în teoria „mirosului cuantic“ ce aparţine cercetătorului Luca Turin. Oricum, atunci când ei sunt stimulaţi se declanşează impulsuri electrice transmise către aria olfactivă cerebrală, care apoi transmite semnale spre centrul gustativ, către amigdala cerebrală (ea stochează amintirile emoţionale) şi în sistemul limbic (implicat în emoţii, dispoziţie şi memorie). Simţul olfactiv este unic în felul său, pentru că pătrunde în adâncimea creierului. Mirosul procesat în bulbul olfactiv poate trezi o reacţie imediată şi foarte puternică din partea acestui „creier emoţional“. “În cazul tuturor celorlalte simţuri gândim înainte de a acţiona, dar în cazul mirosului, creierul acţionează înainte de a gândi“ (după Pam Scholder Ellen).

Odată întipărit în minte, un anumit miros nu-l mai ştergi niciodată

Un miros familiar poate evoca o amintire din copilărie, adânc îngropată în minte, fără să ştim cum s-a întâmplat acest lucru. O adiere a unui iz oarecare poate trezi un noian întreg de amintiri foarte precise, ca şi cum ar fi aşteptat îndelung această asociere olfactivă pentru a ieşi în lumina percepţiei conştiente. Fiecare persoană are un miros propriu, la fel ca fiecare casă, de exemplu. Odată întipărit în minte, un anumit miros nu-l mai ştergi niciodată.

Neurologia a ajuns să fie interesată de simţul mirosului, acesta fiind privit şi ca un posibil mecanism care dezgroapă amintiri. Înţelegerea lui i-ar putea ajuta pe unii amnezici, odată ce s-ar cunoaşte ce tip de mirosuri le-ar putea retrezi amintirile.

Ştiaţi că pierderea mirosului este unul dintre cele mai importante simptome care pot să apară în bolile Alzheimer şi Parkinson? Simptomul este prezent la 80-90% dintre pacienţii cu aceste afecţiuni, conform unui studiu canadian publicat în revista “Behavioural Brain Research“. Acest simptom se poate manifesta mai devreme de 50 de ani, vârstă la care este posibilă apariţia stadiului preclinic al celor două afecţiuni. Pierderea mirosului este la fel de importantă în ambele boli, însă mecanismele neurologice implicate diferă. În boala Alzheimer sunt mai evidente cele care implică memoria (diferenţe semnificative în sarcini de distincţie şi de recunoaştere a mirosurilor), pe când în boala Parkinson este redusă sensibilitatea de percepţie a mirosului. Potrivit acestor studii, cercetătorii estimează că detectarea pierderii mirosului ar putea ajuta la depistarea precoce a bolilor Alzheimer şi Parkinson.

Cercetările făcute de dr. Friedmann au demonstrat că tratamentul cu uleiuri esenţiale (ulei de cedru, uleiuri de vetiver) a îmbunătăţit semnificativ activitatea creierului şi a diminuat simptomele la copiii diagnosticaţi cu ADHD,  hiperactivitate şi deficit de atenţie.

Feromonii nu au un miros anume

Mirosul mai determină sistemul limbic să elibereze neurotransmiţători, ca enkefalina care reduce durerea şi dă o stare de bine, ca endorfinele care reduc durerea, serotonina care relaxează şi calmează. Chiar dacă la om mirosul e mai puţin dezvoltat ca la animale, el are un rol important în declanşarea sentimentelor de iubire, datorită feromonilor. Un paradox este că feromonii nu au un miros anume şi sunt indetectabili în mod conştient de nasul uman, dar totuşi au un efect deosebit asupra farmecului persoanei.

Un miros, prin legătura cu amigdala cerebrală, produce imediat o reacţie în corp. Stimularea amigdalei cu esenţe pure din plante poate genera stări emoţionale foarte intense, cunoscute generic ca stări de conştiinţă extinsă. Sau poate genera frică. Ştiaţi că frica are miros? Acest fapt poate fi şi o demonstraţie a faptului că bucuria şi frica se află una lângă cealaltă în creierul nostru. Totodată ar putea constitui şi o explicaţie pentru recomandarea de a nu evita trecerea prin durere, căci răspunsul nu se obţine şuntând ceea ce ne înfricoşează, ci trecând prin, abandonându-ne. Chiar dacă mai rămân multe de descoperit, după cum s-a exprimat şi Marie Curie, de două ori laureată Nobel, „acum este momentul pentru a înţelege mai mult, astfel încât să ne putem teme mai puţin“.