Un secol de la încoronarea regilor României întregite

În 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, loc devenit deja un simbol după 1 decembrie 1918, a avut loc un moment menit să întărească fundamentul României întregite: încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria. Ceremonialul, singular în istoria de până atunci a teritoriilor românești, a avut un puternic impact dat, pe de o parte, de semnificația în sine a momentului, pe de altă parte, de dimensiunea pe care o proiecta familia regală asupra țării întregite, după chinuitorii ani de război, lipsuri și suferință. Încoronarea rămâne, după cum apreciază istoricul Nicolae Mihai de la Institutul de Studii Socio-Umane „C.S. Nicolăescu- Plopșor” al Academiei Române, filiala Craiova, „Arcul de Triumf al memoriei naționale”.

Comisia pentru organizarea serbării încoronării, ai cărei principali coordonatori au fost Patriarhul Miron Cristea, istoricul Nicolae Iorga și regina Maria, a fost cea care a planificat și gestionat nu doar calendarul evenimentelor desfășurate pe parcursul a trei zile, ci a încercat să și consacre o tradiție în privința ceremoniilor de acest tip. Regina însăși nota în Memoriile sale că „totul a decurs cât se poate de bine, având în vedere că în ţara noastră toate marile ceremonii sunt greu de organizat, din mai multe motive, principalul fiind că nu există tradiţie, totul trebuie inventat de cei care ştiu prea puţin”. „Ceremonia, pregătită cu grijă, în toate secvențele sale, gestul suveranului de a-și pune singur coroana pe cap, apoi de a așeza și coroana pe capul soției sale, nepermițând nici reprezentantului Bisericii Ortodoxe, nici celor ai Parlamentului sau Guvernului să-l facă, atenția acordată defilării de aproape două ore a armatei, înșiși Ferdinand și Maria conducând unitățile lor când a fost momentul, larga reprezentare națională în fața unei catedrale ridicată cu nouă luni înainte, special pentru acest eveniment simbolic, o variantă ortodoxă a unui Notre-Dame și un loc memorial special legat de amintirea acestui eveniment, sunt câteva elemente care arată importanța maximală acordată acestei date integrate unui Pantheon al memoriei naționale, ca vârf al său. Cred că e Arcul de Triumf al memoriei naționale”, a explicat istoricul Nicolae Mihai.

Încoronarea a avut loc pe o estradă din fața Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, biserică înălțată special pentru acest eveniment în numai nouă luni. În interiorul catedralei, Patriarhul Miron Cristea a oficiat Liturghia solemnă și slujba de sfințire a coroanelor regale, iar actul propriu-zis al încoronării a avut loc afară, în fața mulțimilor adunate, Biserica Romano- Catolică nepermițându-i regelui Ferdinand, care aparținea acestei confesiuni, să fie încoronat într-un lăcaş de cult ortodox. Totuși, momentul nu a fost mai puțin lipsit de solemnitate și de sobrietate, generând multă emoție și multă emulație. La Alba Iulia au fost prezenți în 15 octombrie 1922 numeroși invitaţi, membri ai caselor regale, membri ai guvernului, peste 400 de parlamentari, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice străine, presă străină, cu toţii aduși în gara orașului în peste 20 de garnituri de tren, scop în care chiar și numărul de linii a fost mărit. A fost, spun martorii vremii, o zi de duminică ploioasă, dar nimic nu a putut stăvili entuziasmul popular, „numeroase grupuri de ţărani din toate părţile ţării” sosind în cetatea Albei, după cum nota presa vremii.

„E important de spus că toți contemporanii, cât de diferiți vor fi fost ca profil socio-cultural, simpli locuitori, au simțit acest lucru. Iar dacă ne uităm în istoria modernă și contemporană a României, este evident că actul încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria ca suverani ai României întregite este momentul simbolic cu cea mai puternică încărcătură, momentul auroral, dacă vrem, al României. Un 10 mai amplificat la puterea maximă, deopotrivă sărbătoare maximală a națiunii și a regalității, drum ascendent și unire desăvârșită între cele două, o poveste de succes incredibilă, după o răsturnare de destin incredibilă în timpul războiului. O contopire a dinastiei cu destinul națiunii pe care o reprezenta și al cărei destin și-l asumase cu atât mai mult în momente de mare cumpănă, ca cele din timpul Primului Război Mondial. Din acest punct de vedere, Ferdinand cel Leal sau Întregitorul este continuarea maximală a lui Carol I și reperul în funcție de care îl privim pe Carol al II-lea și chiar pe Mihai”, a mai subliniat istoricul Nicolae Mihai.

Gesturi simbolice în sate şi oraşe

Bucuria oamenilor simpli nu s-a manifestat doar la Alba Iulia, în acea duminică de 15 octombrie, ci în multe, foarte multe sate și orașe ale României. Urmele acelui entuziasm, rarisime azi, pot fi încă văzute. Un astfel de semn am descoperit în Moldova, la Soloneț, sat din apropierea orașului Suceava, pe un tăpşan din fața celor două biserici - cea veche, de lemn, de secol 18, și cea nouă, de zid. Aici, un stejar devenit secular aminteşte de omagiul pe care şcolarii anului 1922, de la Soloneţ, alături de învăţătorii lor, l-au închinat încoronării celor doi regi iubiți.

Dar gestul celor de la Soloneț nu a fost unul singular. În primăvara anului 1923, multe școli, ca și multe municipalități din țară, au avut inițiativa sădirii câte unui „arbore al Încoronării”. Astfel, la Timișoara, spre exemplu, doi stejari au fost sădiți în fața Garnizoanei în onoarea regelui Ferdinand și a reginei Maria. „Tot atunci s-a inscripționat pe un pergament textul, reprodus lângă stejar și pe o placă de marmură: «Săditu-s-au acest stejar în ziua de 1 Mai 1923 în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh sub glorioasa domnie a Majestăţii Lor Regelui Ferdinand 1 făuritorul României-Mari şi a de toţi iubitei Regine Maria… Săditu-s-au spre veşnica pomenire a unire a tuturor Românilor şi a sfintei încoronări săvârşite în catedrala de la Alba-Iulia în anul 1922 după Christos spre bucuria întregului popor românesc. Creşti cu vigoare, arbore al încoronărei, şi fii simbol al Daciei Felix reînviate spre fericirea ţării şi mândria neamului»”, nota Brândușa Armanca, într-un documentar publicat pe site-ul romania.europalibera.org.