Doi preoţi duhovnici - Niculae Constantin şi Alexandru Răzvan Morariu - şi doi poeţi, fii duhovniceşti ai cucerniciilor lor - Aurelian Titu Dumitrescu şi Ciprian Chirvasiu -, fapt surprinzător şi mai rar întâlnit, au rezonat dimpreună într-ale sufletului, întrupând în cuvânt revelat rezultatul unei călătorii iniţiatice „în inefabilul chenozelor, al deşertărilor de sine“, cum plastic spune părintele Niculae Constantin. Rezultatul acestui „experiment al bucuriei“, desfăşurat pe durata unei singure nopţi, este volumul „Unirea în duh“, semnat de cei patru şi publicat de Editura „Ideea Europeană“. Un adevărat tratat, armonic, despre om, creaţie şi Creator, în care trialogul, apoi dialogul cu martor luminează în întrebări, incitări şi răspunsuri, adâncul unei mărturisitoare nevoiri a sinelului, pro şi introspectat, până în seva disperării sau tihnei lui ziditoare.
În răstimpul cuprins între înserarea unei zile de toamnă şi miezul nopţii ei, poeţii au dictat, părintele Niculae Constantin i-a întrebat, iar martorul, preotul Alexandru Răzvan Morariu, a consemnat cele două capitole, „jertfitoare de aproapele“, după „depoziţia“ sfinţiei sale, „Tiagramele“ şi „Dialogicul“. Lor le-au fost alăturate apoi „Centrul poemului“ - texte inedite ale lui Aurelian Titu Dumitrescu, dictate soţiei sale şi lui Ciprian Chirvasiu - şi „Ierarhia disperării“ -, poemele acestuia din urmă dictate prietenei sale, Ondina Dumitrescu, întregind astfel ineditul tratat.
„În miezul pământului, clocoteşte hâd muma infernului. Unde se ascunde dulce în om «superba tăcere a morţii?»“, întreabă părintele Niculae Constantin.
„Viaţa însăşi este superba tăcere a morţii. Iar ea este nici dulce, nici o tânguire către infern. Ar fi simplu dacă infernul s-ar afla în mijlocul pământului şi mult mai simplu dacă ar fi şi hâd“, răspunde Ciprian Chirvasiu.
„«Superba tăcere a morţii» nu se poate ascunde decât în singura clipă trăită exact:
aceea de apogeu al vieţii. Din atmosfera de apogeu al vieţii, începe utopia eroilor şi a martirilor, când ei ajung să creadă că fiecare clipă pe care o trăiesc este numai după voinţa lor şi, deîndată, ca şi cum ar fi cea a apogeului“, răspunde şi Aurelian Titu Dumitrescu.
Acest tratat se poate citi şi, obligatoriu, reciti, doar cu sentimentul că trăieşti Postul cel Mare al Paştelui, durerea izbăvitoare a Patimilor Celui ce Se îndreaptă spre moarte, cu moartea pre moarte călcând, adică jertfa Mântuitorului Hristos, pentru că la final te simţi curat şi veşnic, cu o aripă încolţită în osul umărului, gata-gata de zbor.