„Un tunel aerodinamic în România“

România interbelică era o ţară care se remarca şi prin savanţii săi sau prin studiile care se făceau în domeniul ştiinţei. Savanţi consacraţi sau tineri profesori la început de drum, cei pasionaţi de ştiinţele teoretice sau de aplicaţiile practice erau încurajaţi şi lăudaţi în presă pentru realizările lor. Chiar şi Parlamentul României susţinea activitatea ştiinţifică a celor care prin munca lor făceau cunoscută România pe glob. Oamenii de ştiinţă erau unanim apreciaţi pentru că reprezentau şi un model pentru societate, dovedind că „Labor improbus, omnia vincit“. Oare cum altfel, decât prin muncă şi perseverenţă, puteau fi desluşite şi dezvoltate tainele unor ştiinţe precum matematica, fizica, astronomia.

Aşa cum arăta „Adevărul“ din 1 ianuarie 1933, în articolul „Proectele ştiinţifice ale anului 1933“, „Criza economică generală are fără îndoială o mare repercursiune asupra savanţilor, în majoritatea lor oameni săraci, unii din ei având abia cu ce trăi“. Cu toate acestea, în această perioadă se fac numeroase descoperiri ştiinţifice care nu pot fi explicate decât printr-o mare pasiune a savanţilor pentru cercetările lor. O muncă susţinută pare să aducă şi recunoaşterea, aşa cum arată „Adevărul“ din 12 ianuarie 1933 în articolul „Cronica ştiinţifică“. Aici putem afla despre unul dintre cei mai apreciaţi savanţi români, Nicolae Donici, cunoscut în întreaga lume ştiinţifică şi academică. „Parlamentul suedez a răsplătit cu vreo 12 premii Nobel pe iluştrii fizicieni, chimişti şi astronomi cari au lucrat la schimbarea fizicei învechite a atomilor în fizica modernă a protonilor şi electronilor. Menţionez acest amănunt pentru că parlamentul român se ocupă de câtva timp cu astronomia, d. deputat Papacostea provocând o adevărată furtună într-un pahar cu apă în chestiunea subvenţiei de 50.000 lei acordată savantului astronom basarabean N. Donici, al cărui observator de pe Nistru e cunoscut de vreo 40 de ani în cercurile mondiale astronomice“, scria semnatarul articolului, L. Florin. Cinstirea savantului Coculescu Un alt savant român apreciat în lume şi în forurile ştiinţifice cele mai înalte este Nicolae Coculescu, cel care a înfiinţat şi Observatorul Astronomic de la Bucureşti. Din articolul „Cinstirea unui savant român“, din „Universul“ de pe 23 ianuarie 1940, aflăm că „Academia Franceză de Ştiinţă a acordat pentru anul acesta premiul Monthyon d-lui Nicolae Coculescu, profesor şi director onorar al Observatorului din Bucureşti, pentru valoroasa sa lucrare de mecanică cerească intitulată: «Sur les expressions aprochees des termes dâordre eleve dans le developpement de la fonction perturbatrice», memoriu publicat în «Journal de Mathematiques pures et appliquees», cum şi ca un omagiu pentru faptul că a ilustrat timp de patruzeci de ani învăţământul astronomiei şi mecanicei cereşti. Comisiunea care a decernat acest premiu era compusă din academicienii Ernest Esclangon, profesor de astronomie la Sorbona şi directorul observatoarelor astronomice din Paris, Geoge Fayet, preşedintele biroului de longitudini şi Jean Chazy profesor de mecanică cerească la Sorbona, raportor fiind d. Chazy, succesorul şi continuatorul operelor lui Poincare. Această cinstire a strălucitului savantului român care extrem de rar Academia Franceză o acordă streinilor, ne onorează pe toţi românii şi înalţă prestigiul ţării“. Matematicienii şi onoarea România nu se lăuda doar cu câteva nume de savanţi recunoscuţi în lumea largă ci chiar cu generaţii întregi de oameni dedicaţi cercetării şi studiului după cum se arată în articolul „Jubileul revistei «Gazeta matematic㻓 din 18 aprilie 1935 din ziarul „Curierul“. Longevitatea Gazetei Matematice era şi atunci remarcabilă, mai ales că revista a traversat în existenţa sa perioade foarte dramatice, fără să îşi întrerupă nici un moment apariţia: „Peste câteva luni, la 15 septembrie 1935, revista de specialitate «Gazeta Matematică» împlineşte 40 de ani de regulată şi neîntreruptă apariţie. Evenimentul acesta care va constitui o adevărată sărbătoare a ştiinţei româneşti, se cuvine a fi semnalat. Pe lângă desele crize economice, am avut sguduirile din 1907, mobilizarea din 1913 şi însfârşit războiul cel mare, ei bine, nici un moment «Gazeta matematică» nu şi-a întrerupt activitatea. Mai mult decât atâta, în calitatea lor de matematicieni, conducătorii ei şi-au făcut un punct de onoare din apariţia ei la dată fixă: ziua de 15 a fiecări luni. Dar aceasta nu-i totul. Că revista «Gazeta Matematică» e una dintre cele mai bine întocmite dintre toate publicaţiile similare din Europa; că e elogios apreciată de către toate asociaţiile matematice de pe glob (lucru de care cel ce scrie aceste rânduri sâa putut convinge cu prilejul unui congres internaţional de specialitate)“. Din articol mai aflăm că sub egida şi cu cheltuiala „Gazetei Matematice“ s-au organizat concursuri, s-au publicat culegeri de probleme devenite celebre şi în străinătate. După ce redactorii au trecut prin diverse dificultăţi, întâlnindu-se de multe ori în case sau chiar oraşe diferite pentru a discuta sumarul revistei, „«Gazeta Matematică», zic, este acum proprietara unui palat cu cinci etaje în calea Griviţei, peste drum de Gara de Nord (...)“, remarca Grigore Patriciu, semnatarul articolului. Pentru înalta ţinută academică a oamenilor de ştiinţă din perioada interbelică era necesară şi o ţinută adecvată pentru întâlnirile solemne, astfel că s-a decis că „Membrii Academiei vor purta uniformă“, după cum anunţă „Evenimentul Zilei“ din 12 noiembrie 1939: „Potrivit hotărârii luată în sesiunea generală din Mai a.c., membrii activi ai Academiei Române vor purta uniformă. Uniforma aceasta se compune din: frac de culoare verde, cu gulerul şi manşetele brodate, aşa cum sunt arătate în schiţele aprobate de delegaţiunea Academiei; vestă albă; pantaloni din aceiaşi culoare ca şi fracul; bicorn după modelul aprobat. Sunt obligatorii mănuşile glace şi cravata albă sau neagră, după împrejurări, precum şi ghetele de lac negru“. „Revoluţie“ în geometrie Ziarele aduceau elogii cercetătorilor remarcabili, dar încurajau şi tinerii care doreau să păşească pe anevoioasa cale a cercetării. „Un inginer timişoarean revoluţionează geometria“, anunţa în ediţia de pe 18 aprilie 1935, ziarul „Curierul“. „În urma unor calcule îndelungate, d. inginer Dumitru Scărlătescu, profesor la şcoala superioară de arte şi meserii din localitate, a reuşit să pună la punct două metode noi aplicabile în calculul triunghiurilor, metode cari, eliminând operaţiile cu radicale, vor aduce o reformă senzaţională în domeniul geometriei şi chiar trigonometriei. Metodele inginerului Scărlătescu vor permite, de asemenea, pe viitor simplificarea tuturor calculelor matematice şi o uşoară înţelegere a tuturor problemelor precum şi o mai mare apropiere de adevărul matematic“. Contribuţie românească la dezvoltarea aerodinamicii O latură nouă a ştiinţei, care devenea din ce în ce mai populară în străinătate, începe timid să se dezvolte şi în România interbelică. Articolul „Un tunel aerodinamic în România“, din ziarul „Adevărul“ din 10 martie 1928, arată cum un profesor de liceu amenajează într-un oraş de provincie un laborator cum puţine ţări se puteau mândri că au. „Pretutindeni, în America, în Japonia, în apusul Europei, aerodinamica şi aeronautica au fost introduse în facultăţile de ştiinţe şi în politehnică, creindu-se astfel cursuri şi catedre speciale la cari profesează cele mai de seamă somităţi ştiinţifice. Câteva din aceste universităţi din apus sunt înzestrate cu laboratoare de aerodinamică cari servesc la demonstrarea experimentală a cursurilor teoretice, la verificarea vechilor şi nouilor teorii matematice şi fizice de aerodinamică, la descoperirea şi clarificarea celor mai subtile manifestări ale acestor complexe fenomene invizibile şi la stabilirea din ce în ce mai precisă a legilor naturale care conduc toate aceste procese aerodinamice (...)“. Importanţa laboratoarelor aerodinamice pentru ştiinţă şi pentru economie pare să fie percepută foarte bine la Paris, dar şi la Râmnicu Sărat, de profesorul Ion Stroescu „dela Liceul «Regele Ferdinand»“, care „a calculat şi construit la R. Sărat, în localul acestui liceu un mare tunel aerodinamic care este astfel primul laborator românesc pentru mecanica fluidelor. Tot în acest scop domnia-sa a făcut în 1921 un voiaj în toate laboratoarele din Apus, mai sus citate, - călătorie efectuată cu ajutoarele materiale oferite de către câţiva cunoscuţi şi de către Aero-Clubul-Regal al României, - făcând totodată şi o anchetă ştiinţifică ad-hoc întreprinsă printre cei mai de seamă oameni de ştiinţă din străinătate cu care se află în corespondenţă. Instalaţia de la R. Sărat e demontabilă şi menită a fi instalată la Bucureşti, unde va fi pusă împreună cu serviciile sale personale, după cum ne spune d. Stroescu, la dispoziţia cercetărilor ştiinţifice şi intereselor serviciilor tehnice din aeronautică (...),“ după cum arată semnatariul articolului, ing. Gr. I. Pană.