Urcuşul duhovniceştilor înţelesuri în descoperirea tainei Cuvântului
Aşteptarea tainică şi mântuitoare a împlinirii sfintelor făgăduinţe, consemnate în profeţiile Vechiului Testament, străbate în chip luminos în aşteptarea pe care astăzi o facem în nota unui prezent continuu în vremea Postului Naşterii Domnului. Frumuseţea şi adâncimea acestui nepreţuit timp mântuitor aduc cu sine bogată încununare de cântări şi imnuri teologice de o frumuseţe şi profunzime aparte.
În această frumoasă şi unică perioadă de pregătire duhovnicească, închinată întâmpinării sărbătorii Naşterii Domnului, Biserica se împodobeşte cu nepreţuita zestre a însemnărilor patristice, lămuritoare şi mărturisitoare înaintea Întrupării Cuvântului dumnezeiesc. Alăruri de cele mai însemnate tratate de hristologie patristică, imnurile închinate de Sfântul Efrem Sirul Naşterii Domnului constituie făclii de înţelepciune pentru creştinismul contemporan.
„Gol şi dezbrăcat a venit la noi, Cel ce îmbracă toate!”
Adevărată „orchestrare a tipologiilor biblice şi o magnifică celebrare a misterului hristologic al Întrupării şi al întregii Economii a mântuirii”, Imnele Sfântului Efrem îmbracă un caracter mărturisitor. Unul din principalele motive pentru care Cuviosul s-a ostenit întru alcătuirea lor a fost apologia Maicii Domnului înaintea iudeilor din Nisibis, „care contestau divinitatea lui Iisus şi criticau virginitatea Mariei” (diac. Ioan I. Ică jr., Prezentare la Sf. Efrem Sirul, Imnele Naşterii, Sibiu, 2010, p. 11). Pornind de aici, Sfântul Efrem caută să lămurească prin intermediul textului biblic paradoxurile care înconjuraseră Întruparea Domnului. Adevărul pe care îl afirmă are în vedere autenticitatea incontestabilă a Preacuratei Fecioare, în calitatea ei de Maică a Domnului.
Sfântul Efrem demonstrează mai întâi că Preacurata Fecioară Maria este şi „soră”, şi Maică a Domnului, dat fiind faptul că „prezenţa reală a lui Hristos în pântecele ei îi slujeşte ei ca botez, după cum apele Iordanului au fost sfinţite de prezenţa lui Hristos în ele, la Botez”. Prin urmare, „de vreme ce prin botez creştinii devin fraţi şi surori ai lui Hristos (cf. Rm. 8, 29), Maria poate astfel să ia alături de atributul ei de mamă şi pe cel de mireasă” (Sebastian Brock, Mireasa Luminii, Craiova, 2019, p. 36). Frumuseţea acestor lămuriri analoge este întărită prin puterea cuvântului versificat. Iată ce spune Cuviosul Efrem într-unul din imnurile sale: „Mama Ta este chip al minunii: Domnul S-a sălăşluit într-însa/şi S-a făcut rob./ El, Cel ce este Cuvântul, a intrat şi a tăcut într-însa./ Tunetul a intrat în ea şi nu a scos nici un sunet./ Intrând Păstorul tuturor, şi într-însa S-a făcut Miel, arătând că El vine./ Pântecele Maicii Tale a revărsat tipuri (simboluri)./ Ziditorul tuturor a intrat în bogăţiile Sale, însă a venit sărac./ Cel Preaînalt a intrat într-însa, însă a venit smerit./ Cel Preafrumos a intrat într-însa, însă a venit la noi în haină smerită./ Cel Atotputernic a intrat şi a ridicat frica din pântecele ei. Vistieria a toate a intrat şi a flămânzit./ Cel ce adapă toată făptura a intrat şi a însetat./ Gol şi dezbrăcat a venit la noi printr-însa, Cel ce îmbracă toate!” (Imnul 11 la Naşterea Domnului, 6-8).
„Dăruieşte-Te Bisericii Tale, precum aceleia ce Te poartă pe Tine!”
În Imnul 16 la Naşterea Domnului, Sfântul Efrem descrie sub forma dialogului o convorbire de taină între Maica Domnului şi Fiul ei. „Ea meditează la Fiul ei, al Cărui chip văzut (exterior) Îl leagă de Adam, de vreme ce chipul lăuntric (interior) Îl leagă de Tatăl (strofa 3). Acest lucru se oglindeşte de altfel şi în Pâinea şi Vinul Euharistic, fiind primite ca Trupul şi Sângele lui Hristos înlăuntrul celor care cred şi se împărtăşesc cu dragoste (strofele: 4-7). Prin Maria se revine atunci, în strofele: 9-11, la paradoxul propriei sale relaţii cu Fiul ei: în vreme ce „cea de-a doua naştere” a lui Hristos a venit prin Preasfânta Fecioară (prima Sa naştere fiind din Tatăl), „cea de a doua” naştere a Maicii, însemnând botezul ei, s-a produs luând în pântece pe Fiul lui Dumnezeu. Pe parcursul schimbului acestuia, Hristos Se îmbracă cu trup omenesc („haina Maicii Tale”) luat din Maria, în vreme ce ea se îmbracă cu „haina de slavă”, pe care creştinii o primesc la Taina Sfântului Botez” (Brock, p. 38). În acest sens, Sfântul Efrem se exprimă: „Avându-Ţi chipul Tău cel din afară/ înaintea ochilor, chipul cel dinlăuntru/ mi se zugrăveşte în minte:/ în lucrarea chipului Tău/ l-am văzut pe Adam, în vreme ce în cel ascuns (cf. Facere 1, 27)/ am văzut pe Tatăl Tău,/ Care este deofiinţă cu Tine./ Căci numai mie singură/ mi-ai arătat a Ta frumseţe/ în cele două chipuri?/ Lasă Pâinea să Te zugrăvească şi mintea deopotrivă./ Aşază în Pâine şi în cei ce se împărtăşesc cu ea,/ în chip tainic şi lucrător deopotrivă./ Dăruieşte-Te Bisericii Tale, precum aceleia ce Te poartă pe Tine!” (Imnul 16, 3-4).
Imnul 17 la Naşterea Domnului îmbracă în sine un însemn şi o apologie. Îndemnul e adus iarăşi prin vocea Maicii Domnului, care încurajează pe femei, pe bolnavi, pe cei suferinzi şi pe cei robiţi „să vină şi să primească mângâiere, vindecare şi slobozire de la Fiul ei: „Pentru ce să se teamă vreo femeie care vieţuieşte în feciorie?/ A păcătuit cumva? El o va păstra./ Are duh necurat? El să o ierte./ A ieşit afară? El este Cel care vindecă/ E vreo femeie cu copil?/ Să vină să se logodească cu Mirele meu./ Are ea fiică sau nepoată?/ Să vină să se facă logodnică/ Celui mai cinstit al meu. Are careva slugă?/ Să-i dea ei drumul şi să vină să slujească Domnului./ Fiul meu, cel născut liber, care poartă jugul Tău (Mt. 11, 30)/ are o singură răsplată, de vreme ce robul care poartă/ jugul a doi stăpâni,/ în cer şi pe pământ, să aibă două binecuvântări,/ două răsplătiri pentru sarcina sa îndoită” (Imnul 17, 8-9).
Apologia, aşezată la urmă, exprimă indirect poziţia Sfântului Efrem faţă de ereziile gnostice, în special faţă de exagerările marcionite, „care susţineau că lumea a fost creată de un Dumnezeu drept, care se deosebea de supremul Dumnezeu al dragostei, Cel ce este străin sau departe de lumea creată”. În consecinţă, Sfântul Efrem arată că „Ziditorul şi Dumnezeul iubirii sunt Unul şi Acelaşi”, ajutându-se în acest sens de textul de la Ioan 9, 6. În acelaşi gând cu mulţi dintre Părinţii Bisericii, Sfântul Efrem susţine că omul cel orb, pe care Iisus l-a vindecat, se născuse fără vedere, astfel ca minunea să fie una asupra creaţiei („o nouă remodelare a formei”), iar „nu o simplă vindecare” (Brock, p. 44). În acest sens, el spune: „Adunaţi-vă cu toţii şi veniţi,/ voi cei leproşi primiţi curăţirea fără vreo osteneală./ Căci nu e nevoie,/ aşa cum a făcut Elisei, să vă cufundaţi de şapte ori (2 Regi 5, 14)/ în râul Iordan. Hristos nu mai încearcă oamenii/ cu stropirea de odinioară a preoţilor (Lev. 14, 7)./ Cele şapte cufundări ale lui Elisei au prefigurat curăţirea (2 Regi 5, 10)/ femeii cu şapte duhuri necurate (Lc. 8, 2),/ în vreme ce isopul şi sângele sunt prefigurări puternice deopotrivă (Lev. 14, 6)./ Nu e loc să vorbim aici că Hristos este străin/ Hristos, Fiul Dumnezeului a toate, nu este înstrăinat de/ Domnul tuturor!/ Dacă ar fi fost Dumnezeul cel Drept, care a făcut trupul cu lepră,/ în vreme ce Tu ai curăţit şi ai dat sănătate trupului,/ atunci El ar fi cel ce a urât trupul, în vreme ce Tu l-ai iubit./ Dar se face că Tu l-ai modelat şi oblojirea pe care i-ai adus-o/ mărturiseşte că Tu eşti Fiul Ziditorului” (Imnul 17, 16-18).