Urzica, planta care ne vitaminizează şi mineralizează organismul
Urzica este una dintre cele mai vechi plante din flora spontană, care creşte pretutindeni, dar care este mult subapreciată de către cei ce o calcă în picioare. Este de subliniat că o cură de urzici, timp de cel puţin 30 de zile, în fiecare primăvară şi toamnă, poate fi mai eficientă decât orice alt tratament pentru fortificarea, vitaminizarea şi mineralizarea organismului, precum şi pentru eliminarea toxinelor acumulate în corp pe parcursul întregii ierni. După consumul de urzici, apare o senzaţie de energie, vitalitate şi bună stare fizică şi intelectuală.
Cunoscută încă din antichitate, ca plantă alimentară, medicinală şi textilă, urzica a fost utilizată la toate popoarele Europei, inclusiv de vechii greci, latini şi geto-daci. Din acea perioadă, urzica era cunoscută sub denumirea de „buruiana lui Mart“, fiind asemuită cu Marte, zeul războiului, datorită proprietăţilor agresive ale perişorilor urzicanţi de pe frunze şi tulpini.
Considerată ca o plantă sacră, urzica vie se consumă pe toată durata Postului Mare, în mod obligatoriu în ziua Dochiei, în săptămâna Patimilor şi în Sâmbăta Paştelui. Mult timp s-a crezut că urzica poate să apere de trăznet şi, de aceea, se purta la gât, ca amuletă protectoare, într-o bucată de pânză, în ziua de Sfântul Gheorghe sau pe vreme de furtună. Tot la Sfântul Gheorghe se practica urzicatul, cu convingerea că cel sorcovit cu urzici va fi sprinten, iute, harnic şi îndemânatic la lucru în decursul întregului an. Între Sfântul Gheorghe şi Armindeni se practica bătaia corpului cu urzici, aplicate, în special, persoanelor suferinde de reumatism şi copiilor anemici, cu semne de rahitism. Metoda era neplăcută, dar medicina populară a considerat-o foarte eficientă. De asemenea, pentru ca vitele să nu se îmbolnăvească, se îngropau, în faţa grajdului, câteva urzici fără rădăcini.
În Joia Mare, se considera că are loc „nunta urzicilor“, ceea ce însemna înflorirea lor. După „nuntă“, respectiv după înflorire, miraculoasele urzicuţe încetează de a mai fi atât de bune de mâncat în salate.
Urzicile, medicamente naturale de neegalat
În scopuri alimentare, se recoltează partea aeriană a plantulelor tinere, imediat după răsărire, sau numai frunzele adunate cu mănuşa, prin strujire, până la înflorire. Valorificarea se face în stare proaspătă, în diferite mâncăruri, sau în stare uscată, ţinute la umbră, în strat subţire, în încăperi bine aerisite, după care se păstrează în săculeţi de pânză.
În scopuri medicinale se recoltează plantele în întregime (frunze, herba, rădăcini, seminţe), întrucât toate organele vegetale au proprietăţi terapeutice. Recoltarea se poate prelungi până în luna octombrie. Se lasă să se ofilească pentru a pierde proprietăţile urzicante şi apoi se usucă la umbră. Rădăcinile se smulg din sol primăvara şi toamna, se spală şi se usucă la soare sau în locuri bine aerisite.
Proprietăţile terapeutice ale urzicilor
Sunt rezultatul acestui complex de principii active existente în toate organele plantei:
- antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, depurative (în curăţarea sângelui de toxine), tonice, antirahitice;
- în afecţiunile digestive, are efecte hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice, aperitive, antihelmintice;
- la nivelul aparatului respirator, are proprietăţi expectorante, emoliente, antitusive, antiastmatice, antibronşitice, antiinflamatoare;
- pentru sănătatea rinichilor, are acţiuni diuretice şi este drenor al excesului de uree, creatinină şi acid uric;
- în afecţiunile cardiovasculare, este activator al circulaţiei sângelui, vasoconstrictor şi fluidizant al sângelui;
- în metabolismul general, este un bun hipoglicemiant (antidiabetic), anticelulitic, antireumatismal, imunostimulator;
- în aplicaţii externe, prezintă acţiuni astringente, antiseptice, cicatrizante, epitelizante, hemostatice, revulsive, rubefiante, antiseboreice, dezodorizante, insecticide.
Cura cu urzici, indicată la orice vârstă
O cură susţinută de urzici, luate sub diferite forme, are acţiuni favorabile pe o paletă largă de afecţiuni maladive: digestive, genitale, renale, pulmonare, cardiovasculare, reumatismale.
În boli digestive previne şi combate:
- gastritele hiperacide cauzate de abuzul de tutun şi cafea, ulcerele gastrice şi duodenale, previne cancerul gastric, stimularea secreţiilor gastrice, pancreatice şi intestinale;
- hepatite, litiază biliară, ciroză şi ascită;
- atonie digestivă (indigestii), constipaţii uşoare (o linguriţă cu pulbere de rădăcini, luată cu 15 minute înainte de mese), diaree rebele sau provocată în caz de tuberculoză, dizenterie, enterite acute şi cronice;
- combate hemoragiile digestive uşoare (se iau 4-6 linguri cu pulbere de frunze uscate, într-o zi);
- inhibă dezvoltarea unor agenţi patogeni şi a paraziţilor intestinali.
În boli genitale are efecte în:
- prevenirea şi combaterea hemoragiilor uterine după naşteri (urzică, asociată cu traista-ciobanului şi răchitan), hipermenoree (menstre abundente şi neregulate), dismenoree, leucoree („poala albă“, tratată cu suc din frunze proaspete - câte ˝ pahar dimineaţa şi seara, în cure de 10 zile, consecutiv), vaginită atrofică;
- tulburări de menopauză;
- sterilitate feminină şi masculină (pulbere din seminţe de urzici - 1 linguriţă de 3 ori pe zi).
În afecţiuni renale, preparatele din urzică au eficacitate în:
- calculoză renală, infecţie renală;
- retenţie urinară, uremie (infuzie din frunze, rădăcini de urzică, consumând un litru ceai pe zi, în locul apei potabile), reducerea procentului de uree, acid uric şi creatinină;
- cistite, enurezis (incontinenţă urinară);
- prostatită şi hiperplazia benignă a prostatei (tinctură - 20 de picături de 3 ori pe zi, în cure de 3-4 săptămâni);
- gută, cu provocarea diurezei datorită prezenţei flavonoidelor.
În afecţiuni pulmonare, intervine eficient pentru:
- bronşite şi astm bronşic, fluidificarea secreţiilor bronşice (datorită mucilagiilor);
- tuse seacă şi convulsivă, răceli frecvente, dureri de piept;
- pneumonie, năduşeli, hemoptizie, tuberculoză (decoct din rădăcini şi frunze de urzică cu miere şi fagure alb, în cure de 1-2 luni, sau pulbere din frunze uscate, luate cu miere, în proporţii egale).
În boli cardiovasculare, tinctura de urzici este eficientă în arterite şi ca masaj în zona inimii. La dereglările de metabolism (diabet zaharat, obezitate), sunt recomandate cure de 3 săptămâni, repetate în cursul anului, folosind amestec de urzici, teci de fasole şi frunze de dud şi nuc.
În reumatism degenerativ şi gutos, poliartroze, lumbago şi sciatică, se foloseşte tinctura de urzici (câte 20-30 de picături, de 3 ori pe zi), în cură de durată.
Pentru revigorarea organismelor debilitate, anemice, rahitice, convalescente şi la sportivii de performanţă, este recomandată o cură de 4 săptămâni cu infuzie din frunze de urzici (de 2-3 ori pe zi).
Piureul de urzici, eficient în bolile de piele
Preparatele din urzici au efecte deosebit de eficiente în vindecarea rănilor supurânde, varice, ulcere varicoase, gangrene, urticarie, psoriazis, eczeme cronice, arsuri, pecingine, licheni, bătături, unghii friabile şi casante, alergii dermatice, tumori şi cancer de piele. Se fac băi locale cu infuzie concentrată din frunze şi rădăcini (6-10 linguri, la un litru de apă clocotită), având efecte cicatrizante şi epitelizante. Se mai pot aplica frunze proaspete strivite cu puţină sare şi cataplasme cu piure din urzici pentru diverse boli de piele, inclusiv înţepături de albine, viespi şi bondari.
În reumatisme, lumbago, poliartroze şi sciatică se mai aplică, încă, tratamentul moştenit de la grecii şi latinii antici care consta din flagelări (loviri) repetate de 10-12 ori cu mănunchiuri de urzici proaspete pe locurile dureroase, având efecte puternic revulsive, analgezice, antiinflamatoare şi de activare a circulaţiei sângelui. Aceleaşi proceduri se aplică în caz de paralizii şi apoplexii. După flagelare, pacientul nu are voie să vină în contact cu apa rece şi va sta în repaus, bine învelit. Efectul benefic al urzicării este explicat prin eliberare de histamină şi serotonină, ambele cu rol în atenuarea senzaţiei de durere.
Prin combinare cu tratamente interne, în cure de câteva luni, urzica intervine în osteoporoză prin capacitatea de refacere a cartilajelor subţiate, mai ales la femei, după menopauză. Acţiunea se datorează bogăţiei plantelor în vitamine şi săruri minerale, îndeosebi, siliciu.
Extractul de urzică întăreşte rădăcina părului
Urzica intră în compoziţia pastei de dinţi, a şampoanelor şi în tincturi cu efecte contra căderii părului, favorizând refacerea podoabei capilare pierdute.
Este foarte valoros decoctul din 3-5 linguri cu frunze uscate la un litru de apă, la care se adaugă rădăcini de urzică şi de brusture, herba de cimbrişor, flori de lavandă, frunze de mesteacăn şi nuc, conuri de hamei, cu adăugarea câtorva linguri de oţet.
Se introduce în băi săptămânale pe cap, pentru întărirea rădăcinii părului, degresarea firului gras şi pentru combaterea alopeciei, seboreei şi a mătreţei. Acelaşi amestec se utilizează şi în prepararea unei tincturi (100 g de plantă la un litru de alcool de 400, care se macerează timp de 8-14 zile). Se fac masaje la rădăcina părului la intervale de 2-3 zile, pentru activarea creşterii, urmate de periaje energice cu o perie aspră pe pielea capului. În amestec se pot introduce frunze de merişor, flori şi seminţe proaspete de călţunaşi.
Salatele de urzici curăţă sângele
Datorită conţinutului ridicat în substanţe proteice, vitamine şi săruri minerale, urzicile tinere se folosesc, cu mare succes, în cure alimentare de primăvară, timp de minimum o lună de zile, sub diferite forme de preparate culinare (salate, supe, ciorbe, mâncăruri cu carne, piure, pilaf, chiftele cu cartofi, umplutură pentru plăcinte, sucuri).
Salatele se prepară numai din urzici, frecate cu sare, pentru a nu mai fi vezicante, sau în asociere cu frunze de păpădie şi lăptucă (în părţi egale), cu puţin ulei şi zeamă de lămâie. Se pot pregăti: salată de urzici cu ou; 150 g frunze urzici proaspete se spală, se opăresc 5 minute, se scurg, se taie mărunt şi se amestecă cu puţin oţet de mere şi cu sare, eventual cu 20 g smântână. Aceste salate au efecte miraculoase de primenire a sângelui, prin curăţire de toxine şi prin revigorarea şi vitaminizarea organismelor anemice şi debilitate la ieşirea din iarnă. Efectul revigorant este datorat stimulării proceselor de producere a globulelor roşii (hematii), a leucocitelor şi a trombocitelor.
Supa de urzici se prepară din frunze tinere, care se fierb în apă cu sare, se toacă mărunt, se înăbuşă în puţin unt, se adaugă apă (din cea în care s-a fiert), se îngroaşă cu făină, mărar şi câteva felii de cartof şi se mai dă în clocot.
Sucul de frunze se obţine prin presare puternică sau la mixer. Se diluează de cinci ori cu apă şi se bea zilnic o cantitate de 100-500 ml, dimineaţa, pe stomacul gol, şi cu 30 minute înainte de mese, într-o cură de 3-4 săptămâni. Are efecte diuretice în boli de rinichi şi de vezică urinară, elimină excesul de acid uric din sânge şi are eficienţă evidentă în hemoragii uterine sau nazale (câte 200 ml înainte de mesele principale), hemoptizii pulmonare, diabet zaharat (cure prelungite cu câte 500 ml, zilnic, fracţionat în reprize), cancere şi în prevenirea formării tumorilor maligne. Sucul poate fi adăugat la toate reţetele de sucuri prescrise persoanelor anemice şi la femeile cu pierderi mari de sânge menstrual.
Siropul de urzică se prepară din suc proaspăt, fiert în amestec cu o parte egală de zahăr, până la consistenţa siropoasă.
▲ Bucate de post şi de dulce
Pilaful de urzici se obţine din urzici fierte şi tocate puse într-o cratiţă în care s-au prăjit în ulei 1-2 linguri de orez şi o ceapă tăiată mărunt; se adaugă puţină zeamă de la fiertul urzicilor, se sărează şi se ţine la cuptor timp de 20-30 minute. Se serveşte rece.
Chiftelele de urzică se obţin din urzici crude sau opărite, tocate mărunt, care se amestecă cu o cantitate dublă de cartofi raşi, un ou proaspăt, puţine frunze de coada-şoricelului, o ceapă tăiată mărunt şi sare. Urmează prăjirea în ulei, eventual adăugând câteva bucăţele de salam sau şuncă.
Budinca de urzici se prepară din piureul răcorit care se amestecă cu 3 gălbenuşuri de ou; se mestecă continuu şi se adaugă albuşurile bătute spumă (eventual şi puţină şuncă tăiată în cuburi mici). Se potriveşte de sare şi se toarnă compoziţia într-o formă de budincă unsă cu ulei sau unt. Se ţine la cuptor 40-50 minute, într-un vas cu apă şi se răstoarnă pe farfurie, adăugând puţină brânză rasă.
Plăcinta cu urzici se prepară din urzici fierte şi tocate mărunt, amestecate cu unt, brânză telemea, sare, piper şi ouă fierte tari şi zdrobite; compoziţia se aşază pe foi de aluat, se rulează şi se pun la cuptor într-o tavă unsă.
* Constantin I. Milică este profesor universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Iaşi.