„Valurile“ Virginiei Woolf

Cititorii au în această vară prilejul să se desfete cu un roman al literaturii universale, cunoscut şi înainte de 1989, dar care apare în condiţii grafice excelente la Humanitas Fiction în traducerea regretatului Petru Creţia. Este vorba de "Valurile" de Virgina Woolf, marea scriitoare britanică al cărei destin a fost tragic, luându-şi viaţa prin înecare în primăvara lui 1941. De numele ei se leagă reformarea romanului european, care scapă astfel de servituţile realismului balzacian şi reuşeşte să exploreze ceea ce la ea numim "stream of consciousness". Romanul putea fi la fel de bine intitulat "vibraţii", deoarece redă mişcarea necontenită a sufletului preocupat de comunicare. Personajele formează un cvintet care ca în muzica de cameră alternează tonurile. Nu există epic propriu-zis, ci doar un cosmos al senzaţiilor care umplu spaţiul narativ şi fac din carte o bucurie în sine, aproape fără nici o legătură cu realitatea înconjurătoare. Un personaj spune la un moment dat că-i stinghereşte atracţia magnetului social. Este cea mai bună dovadă a faptului că un asemenea tip de roman nu vrea să câştige adeziuni în sens cantitativ, ci e o bucurie pe care cititorul o degustă în singurătate, plecând la rândul lui pe urmele personajelor singuratice. Dar cel mai bine ar fi să-l auzim pe Petru Creţia însuşi, care a prefaţat prima ediţie a cărţii din 1973. "După întreg şi după sensul întregului, după reintegrarea în desăvârşirea şi certitudinea unităţii tânjesc, ţipând ca nişte pescăruşi la marginea mării, sufletele acestea rupte dintr-un suflet mai mare, rătăcite şi înstrăinate în lume..." Bernard, Susan, Rhoda, Neville, Jinny, personajele cărţii cărora li se alătură Percival, cel mereu evocat, dar care nu-şi face propriu-zis apariţia, sunt simboluri ale unei lumi care pierduse datele de dinaintea Primului Război Mondial. Avem de-a face cu un univers fastuos, dezintegrat în particule din ce în ce mai mici, a căror recompunere devine imposibilă. Dintr-o generaţie cu Joyce, cu D.H. Lawrence, dar şi cu Kafka, înrudită intelectual cu un spirit de anvergura lui Aldous Huxley, Virginia Woolf a forţat şi ea "porţile percepţiei", celebra carte a lui Huxley, apărută şi ea acum - coincidenţă? - în româneşte. Astfel, lumea pe care o percepem este aidoma sufletului nostru. Subiectul ajunge să-şi domine obiectul de studiu.