Veghetori la racla Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou

A mai trecut un an, a mai venit o lună octombrie, numai timpul sărbătorii celei mari a oraşului, a cărui inimă pulsează în venerabila Catedrală patriarhală, a rămas neschimbat. Statornic în sfinţenie şi în rugăciuni, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou adună oamenii şi face minuni, după cum mărturisesc părinţii slujitori de la altarul Catedralei, străjeri neobosiţi la racla cu sfintele moaşte ale Ocrotitorului Bucureştilor.

 

Cu aproape o săptămână înainte de hramul Catedralei patriarhale, buchete de oameni s-au aşezat în rând pentru a sta de vorbă, fiecare după priceperea sa, cu Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. La fel ca în cursul anului, şi cu prilejul marelui praznic credincioşii sunt întâmpinaţi de preoţii care veghează la căpătâiul raclei cu sfintele moaşte. Oamenii sunt îndrumaţi, ajutaţi, miruiţi şi binecuvântaţi de aceştia, pentru care puterea sfântului este grăitoare prin minunile înfăptuite cu discreţie în viaţa celor neclintiţi în credinţă. 

„Din puţina mea experienţă la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie aş putea să afirm că am văzut foarte mulţi oameni plini de evlavie, care vin permanent să îi mulţumească pentru ajutorul primit. Nu pot spune că este la fel de mare evlavia întâlnită la Bucureşti cu cea de la moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi. Sfântul Dimitrie a rămas un sfânt smerit. Toţi sfinţii sunt smeriţi, dar el a fost deosebit de smerit în timpul vieţii şi aşa a rămas şi acum. El ne oferă un model exemplar de sfinţenie, de trăire, de discreţie într-o lume în care toţi doresc să se afirme“, spune părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

 

Părintele arhimandrit continuă cu punctarea unor similitudini între viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie şi viaţa Sfintei Parascheva, deşi au trăit la o diferenţă de câteva sute de ani: „Sfânta Parascheva s-a aflat neputrezită  după ce a stat un număr de ani pe malul mării, doar la câţiva metri depărtare de Marea Marmara. Sfântul Cuvios Dimitrie a fost descoperit în apa Lomului, mai întâi între ziduri de apă şi apoi, în timpul unei furtuni, aruncat sub prundişul apei Lomului, unde strălucea precum nestematele, pentru că aşa strălucesc sfinţii. Deşi era în apă - la unu, doi metri în prundiş -, mai ales noaptea se arăta o lumină strălucitoare, încât locuitorii satului s-au întrebat ce comoară este ascunsă acolo. 

 

Cu adevărat moaştele sfinţilor constituie adevăratele comori! La fel Sfânta Parascheva, printr-un fapt minunat, a fost descoperită când se dorea îngroparea unui marinar păcătos alături. Atunci s-a arătat de fapt cine era ea, cea care trăise în smerenie. 

 

Astfel de exemple numai sfinţii ni le pot da.  Când nu am ajuns la înălţimea lor, la această măsură a lucrurilor, înseamnă că nu suntem încă pe calea cea bună - cea care duce în Împărăţia lui Dumnezeu.“

Părintele protosinghel Iustin Bulimar de la Catedrala patriarhală vorbeşte despre smerenia şi binefacerile sfântului, de a cărui sfinţenie se împărtăşeşte zilnic, prin slujirea care i-a fost rânduită: „În decursul atâtor ani, de când sunt aici, am ajuns la concluzia că Sfântul Dimitrie e un sfânt smerit care vine în ajutorul tuturor creştinilor care vin şi se roagă lui. Mulţi sunt cei care vin şi recunosc că Sfântul Dimitrie le-a venit în ajutor, dar nu se face atât de mare vâlvă ca în cazul minunilor petrecute la moaştele altor sfinţi. Am trăit minunile cu cei care le-au trăit la rândul lor şi de care m-am minunat, căci minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui. Un fapt impresionant pentru mine este acela că în ultimii trei ani mulţime de credincioşi din Bulgaria şi din ţinuturile de peste Dunăre vin şi se închină cu foarte mare evlavie la moaştele Sfântului Dimitrie, pe care îl consideră un grabnic ajutător.“

 

Despre bucuria invocată cu prilejul sărbătorii, neînţeleasă de unii, părintele Iustin Bulimar spune că acest simţământ poate fi perceput doar atunci când omul se osteneşte, priveghează, se roagă, se atinge de sfintele moaşte şi astfel, cu rugăciunile sfântului şi din mila lui Dumnezeu, poate avea această trăire duhovnicească. Apoi, după cum arată părintele protosinghel, „nu la întâmplare, credincioşi din ţară şi de peste hotare se alătură acelei cozi interminabile. Ei nu doar aşteaptă, ci au un sentiment, o trăire şi, în acelaşi timp, caută să se perpetueze în viaţa lor trăirea din anii trecuţi, deoarece au simţit cu adevărat mila şi ajutorul lui Dumnezeu.“

Protosinghelul Corneliu Andraşco slujeşte de mai bine de patru ani la altarul Catedralei patriarhale. În tot acest timp, a ascultat mărturia multor credincioşi care i-au cerut ajutorul Sfântului Dimitrie şi în viaţa cărora s-au petrecut mari minuni: „De pe buzele multor credincioşi mi s-a dat să aud exclamarea: «Părinte, Sfântul Dimitrie este viu! El ne ascultă! Este cu noi! Ne ajută!» Aceste minuni sunt mărturisite zilnic prin mulţimea de credincioşi care vine să se închine la sfintele sale moaşte, dar mai ales în ziua prăznuirii sale - pe 27 octombrie, prilej cu care se dă startul migraţiei duhovniceşti a căutătorilor de har“.

 

Părintele Corneliu Andraşco mărturiseşte: „Personal, pe Sfântul Dimitrie îl simt ca pe un părinte al monahilor şi ocrotitor al familiei creştine“. Mai spune că a întâlnit la scaunul de spovedanie multe familii care erau în prag de divorţ, dar care, prin rugăciunea lor şi mijlocirea sfântului, au rămas familii creştine până astăzi. Ajutorul sfântului este mărturisit şi de mulţimea de studenţi care vin să înalţe rugăciuni înainte de sesiunea de examene. „Cred că Bunul Dumnezeu a rânduit ca Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou să locuiască împreună cu noi în România, în Cetatea Bucureştilor, pentru a ne fi în permanenţă model de vieţuire duhovnicească şi pildă de smerenie, deoarece omul doar în stare de smerenie Îl poate cunoaşte pe Dumnezeu şi poate să atingă sfinţenia“, încheie părintele protosinghel Corneliu Andraşco.