Verdeţurile, veritabil izvor de sănătate
Legumele frunzoase, cum sunt mărarul, pătrunjelul, spanacul, salata, sunt surse inepuizabile de principii active (vitamine, pigmenţi carotenoizi, acizi organici, uleiuri eterice, enzime şi substanţe minerale, unele cu acţiune alcalinizantă), reprezentând un veritabil izvor de sănătate.
Datorită calităţilor terapeutice de excepţie, legumele frunzoase au o importanţă deosebită în menţinerea unui organism sănătos, tonic şi viguros, în care principalele funcţii fiziologice se desfăşoară în mod optim. Aceste legume nu trebuie să lipsească din alimentaţia zilnică, întrucât pot asigura cea mai mare parte din necesarul de vitamine, săruri minerale şi substanţe fitochimice.
Pătrunjelul, cel mai folosit zarzavat în bucătăria românească
Este o plantă bianuală, alimentară, condimentară și medicinală, originară din zona mediteraneană (sudul Europei, Maroc, Tunisia, Algeria), a fost aclimatizată repede în flora cultivată din toata Europa, până în Norvegia și Groenlanda. În România se cultivă atât pătrunjelul de frunze, eventual pătrunjelul cu frunze crețe (Petroselinum crispum), cât și cel de rădăcini, devenind zarzavatul cel mai frecvent folosit în bucătăria tradițională.
Conţinutul biochimic al plantei dovedește a fi o colecție veritabilă de vitamine, predominând vitamina C (de patru ori mai mult decât în portocale), vitamina A şi vitamina B12 (cu mare importanţă în prevenirea cancerelor, a unor boli cerebrale, în fertilitate şi la menţinerea sarcinii). Frunzele mai conţin clorofilă şi carotenoizi, proteine (100 g frunze depăşeşte conţinutul proteic din două ouă), histidină - un aminoacid care frânează dezvoltarea tumorilor, enzime, un colorant numit apeină (glicozid al apigeninei), ulei eteric cu cumarine şi săruri minerale (Fe, Ca, K, P, Mg, Cu, I).
Proprietăţile terapeutice ale frunzelor de pătrunjel sunt evidente la nivelul tuturor organelor umane (digestive, cardiace, respiratorii, reno‑genitale, metabolice).
La nivelul aparatului digestiv are proprietăţi stomahice, laxative, antiseptice, depurative, antitoxice şi vermifuge, cu acţiuni favorabile în steatoza hepatică, hepatita cronică, atonia vezicii biliare, dischinezia biliară, lipsa poftei de mâncare, intoxicaţii cu exces de alcool, tutun şi cafea, paraziţi intestinali şi în înlăturarea mirosului neplăcut al gurii (halenă).
La nivelul aparatului respirator, are efecte favorabile în astmul bronşic, tuberculoză, dureri în piept, febră, hidropizie, stimularea expectoraţiei şi eliminarea substanţelor nocive din plămâni şi bronhii.
Foarte importante sunt efectele antioxidante în distrugerea radicalilor liberi, cu acţiune directă contra tumorilor canceroase la creier, plămâni, ficat şi rinichi. În desfăşurarea proceselor metabolice generale, sunt bine stabilite efectele antiscorbutice, antianemice şi antirahitice, intensificând activitatea sistemului imunitar şi rezistenţa la infecţii şi anulând tulburările de creştere la copii.
Prin limitarea proceselor inflamatorii, există efecte benefice în reumatism şi gută. În combarea unor afecţiuni dermatice, cataplasmele din frunze proaspete şi strivite de pătrunjel au dovedit eficienţă în cicatrizarea şi combaterea unor plăgi, răni, echimoze, contuzii, pistrui, pigmentaţii cutanate, purpură, înţepături de insecte şi în înfrumuseţarea culorii părului.
Spanacul, „doctorul primăverii”
Este o plantă anuală, originară din Orient, supranumită „doctorul primăverii” datorită efectelor terapeutice foarte importante.
Conținutul biochimic arată o mare bogăție în săruri minerale (Fe, P, Mg, Zn, Ca, K, S), vitamine (B complex, A, C, E, K, PP), flavonoide, caroten, clorofilă, proteine, lipide, luteină, spinacină, acid folic, acid oxalic. Spanacul are valoare energetică scăzută (84 kj/100 g) şi este sărac în glucide solubile (0,5%).
Proprietățile terapeutice sunt multiple: avitaminoze, antiscorbutice, anemice, antirahitice, anticanceroase, laxative și depurative. Acțiunile terapeutice specifice sunt evidențiate la nivelul majorității organelor din corp.
O cură de spanac ajută la întărirea sistemului imunitar de apărare a organismului, iar prin prezența saponinelor şi a acidului folic facilitează absorbția în organism a fierului și iodului, cu efecte contra anemiei feriprive, a anemiei la femei gravide şi bătrâni, a depresiilor psihice şi a asteniei fizice şi nervoase de primăvară, a stărilor de oboseală și epuizare, convalescenţă, avitaminoze, scorbut.
Se consumă frunzele proaspete în salate de primăvară şi suc din frunze, având un gust uşor acrişor datorită acizilor organici conţinuţi. Prin gătire şi refrigerare, pierde o mare parte din proprietăţi.
Consumul în exces poate fi însă dăunător la bolnavii de gută, reumatism, artrită, litiază renală şi hepatită, din cauza conţinutului ridicat de oxalat de calciu.
Mărarul ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire
Este o plantă anuală puternic condimentară, originară din zona Mediteranei.
Conţinutul biochimic este caracterizat prin valori ridicate de ulei eteric (0,4‑1,2% din planta verde cu fructificaţii imature şi 3‑4% în seminţe), în care predomină carvona (25‑40%), limonen (25‑35%), felandren (15‑20%) şi dilleter. În afara uleiului se află vitaminele A, B, C), flavonoide, clorofilă, săruri minerale (Ca, K, S, Fe, Mg, Na), taninuri, mucilagii, albuminoide, substanţe răşinoase, precum şi un hormon feminin - estrogen.
Proprietăţile terapeutice sunt multiple şi deosebit de benefice: diuretice, sedative, stomahice, antiseptic intestinale, carminative, galactogoge, antiinflamatoare, antispastice, antialergice, tonic fizice şi psihice, hipnotice şi afrodiziace.
Acţiunile vindecătoare au fost constatate de‑a lungul istoriei la majoritatea afecţiunilor maladive.
Prin bogăţia în calciu, combate osteoporoza şi alte boli osoase. Datorită carvonei cu proprietăţi antioxidante, mărarul are efecte în prevenirea şi combaterea cancerelor.
Asupra aparatului respirator acţionează carvona şi anetolul din uleiul eteric, cu efecte antibiotice în astmul bronşic, asigură o respiraţie proaspătă, degajează căile respiratorii şi combate gripa, febra şi răceala (sub formă de suc din frunze - 100 ml pe zi).
Efectul asupra dinţilor şi gingiilor se manifestă prin calmarea durerilor uşoare şi prin oprirea formării cariilor şi a infecţiilor bacteriene la nivelul gingiilor.
În tratamentele externe combate dermatozele pruriginoase, pigmentaţiile cutanate şi tenul seboreic.
Forma de utilizare frecventă o constituie frunzele proaspete care intră la aromatizarea salatelor (alături de sucul de lămâie), a sosurilor, supelor concentrate şi fripturilor, precum şi la prepararea murăturilor, lichiorurilor, dulceţurilor şi conservelor din carne şi legume, având acţiune carminativă şi de stimulare a secreţiilor gastrice. Se mai folosesc infuzia, sucul şi oţetul din frunze.
Salata verde, preferata supraponderalilor
Este o plantă legumicolă anuală sau bienală, originară din Egipt, unde se cultiva acum peste 3.000 de ani. În ţara noastră se cultivă de peste 1.000 de ani.
Conţinutul biochimic relevă prezenţa multor vitamine (C, A, B1, B2, B6, D, E, K, acid folic), săruri minerale (Fe, K, Mg, Mn, Cu, Zn, P, Mo, I), betacaroten, clorofilă, carotenoizi (zeaxantina), lactucin şi substanţe antioxidante puternic anticancerigene. Conţinutul caloric foarte redus (15‑17 kcal/100 g) recomandă salata în curele de slăbire.
Proprietăţile terapeutice sunt: detoxifiante, depurative, vitaminizante, sedative, antidiabetice, antireumatismale, revigorante.
Întregul aparat digestiv beneficiază de alimentaţia cu salată verde care, prin bogăţia în fibre, îmbunătăţeşte digestia, intensificând tranzitul intestinal, evită constipaţia, elimină toxinele din colon, greaţa, vomele, balonările, stimulează activitatea ficatului în caz de hepatită cronică şi dischinezie biliară.
Prin conţinutul ridicat de clorofilă şi betacaroten menţine un sistem imunitar sănătos şi o rezistenţă mărită în lupta împotriva cancerului.
Previne anemia şi stările de astenie prin creşterea numărului de globule roşii şi a hemoglobinei din sânge datorită aportului de acid folic şi a sărurilor minerale cu fier şi cupru.
La diabetici, prezenţa vitaminei C stimulează secreţia de colagen şi reglează glicemia din sânge. O cură chiar de o săptămână contribuie la scăderea greutăţii corporale la persoane supraponderale. Totodată favorizează închiderea plăgilor deschise şi a operaţiilor chirurgicale.
Persoanele în vârstă cu probleme oculare sunt protejate împotriva degenerescenţei maculare datorită acţiunii zeaxantinei, uşor absorbită de retină.
Consumul de salată verde se recomandă într‑o cantitate de minimum 150 g salată proaspătă, verde‑închis (bogate în nutrienţi), luată dimineaţa, pe stomacul gol cât şi înainte şi în timpul meselor de prânz şi seara, alături de ulei de măsline, oţet de mere sau suc de lămâie. Nu se fierbe întrucât sunt distruse, aproape complet, atât vitaminele, cât şi substanţele antioxidante.
În cantităţi excesive, poate provoca ameţeli şi dureri oculare, ceea ce impune întreruperea consumului timp de două luni.