„Viaţa Caransebeşului a gravitat în jurul acestui altar“
Încă din Antichitate teritoriul Banatului a reprezentat o adevărată prelungire geografică şi culturală a civilizaţiilor greco-latine la nordul Dunării. Regiunea Banatului constituia, în fapt, prelungirea coridoarelor culturale care se încheiau în inima şi în răsăritul continentului. Aşa se face că regiunea Banatului a intrat mai devreme ca alte regiuni într-un circuit european ale cărui influenţe culturale sunt vizibile şi astăzi.
Caransebeşul, situat în partea muntoasă a Banatului, are şi el o istorie veche, ca şi cea a regiunii pe care o reprezintă. Majoritatea istoricilor sunt de acord că numele oraşului s-a format prin alăturarea numelor Căran şi Sebeş. Căranul este o localitate ce a existat nu departe de actualul Caransebeş până în secolul al XVII-lea şi Sebeşul este numele unuia din râurile care străbate oraşul (celălalt este râul Timiş).
Din punct de vedere bisericesc, Caransebeşul a fost un străvechi centru eclesial al Banatului, cu episcopie proprie din secolul al XIV-lea. În anul 1775 Episcopia din Caransebeş şi-a mutat sediul la Vârşeţ, episcopia de aici reînfiinţându-se doar prin diploma imperială din 8 iulie 1865: „Caransebeşul, care şi în timpuri vechi a avut episcopie de rit greco-oriental, decidem a-l împodobi de aici înainte cu scaun episcopal. Eparhia sa cuprinde toate parohiile româneşti care se află, sau în viitor se vor afla, în teritoriul protopopiatelor: Caransebeş, Mehadia, Lugoj, Făget, Oraviţa, Jebel, Vârşeţ, Palanca, Panciova şi Ciacova“. Condiţiile pentru întreţinerea unei episcopii erau vitrege. Caransebeşul dispunea pentru episcopie doar de o casă dărăpănată, o moară dată în arendă şi câteva iugăre de pământ. Episcopii Caransebeşului au luptat, în condiţii istorice grele, pentru afirmarea duhovnicească, culturală, naţională şi patrimonială a Episcopiei Caransebeşului. Din cauza greutăţilor materiale, în oraşul Caransebeş nu s-a putut clădi o catedrală episcopală, acest statut avându-l cea mai vechi lăcaş din Caransebeş, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“.
Biserica aceasta are o istorie bogată, cu realizări şi evenimente importante pentru Caransebeş şi pentru trecutul întregului Banat.
Înfruntând veacurile
La 15 ianuarie 1757 statistica bisericilor din Episcopia Caransebeşului vorbeşte despre: „Biserica răsăriteană sobornicească din piatră, cu hramul «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe», înălţată sub episcopul Moise Stancovici, la anul 1725, iar acum a fost înnoită şi s-a împodobit întru toate sub episcopul Ioan Georgevici“. Biserica a fost construită din zid de cărămidă, monumentală prin dimensiuni şi impresionantă prin frumoasa desfăşurare a spaţiului interior.
În anul 1738 avem prima ştire despre Biserica „Sfântul Gheorghe“, când preotul Ioan Popescu face o însemnare pe coperta unui Apostol slavon. În inscripţiile ulterioare din cărţile de slujbă (1744, 1749, 1752) biserica este numită „mănăstire“, probabil pentru că îndeplinea rolul de catedrală episcopală, iar reşedinţa episcopului era în apropiere.
În anul 1759, episcopul Ioan Georgevici a aşezat în prestol o piatră comemorativă, cu o inscripţie slavonă ce vorbea despre punerea primului prestol. Motivul acestei sfinţiri nu-l cunoaştem, însă foarte posibil să fie vorba de terminarea decoraţiei interioare a bisericii, fapt consemnat şi de statistica din 1757.
În 1796 biserica a fost din nou sfinţită de episcopul Ioan Ioanovici Şacabent, fiind refăcută după ultima invazie a turcilor (1788).
Sub protopopul Ioan Tomici (1804-1839) s-au făcut o serie de lucrări, dintre care cea mai importantă este lungirea bisericii prin încadrarea spaţiului dintre stâlpii turnului, turn construit în preajma anului 1757 şi refăcut în acea perioadă. Turnul iniţial acoperit cu şindrilă a fost învelit în 1832 cu tablă de cupru. Tot sub protopopul Tomici s-a zugrăvit şi biserica pe cheltuiala lui Manuil Stancovici, proprietarul şi directorul băncii din Caransebeş.
Între 1757 şi 1862 biserica a fost pictată în patru etape de către autori diferiţi. Prima în 1757, despre care avem ştiri, apoi în 1796, când sfinţirea ar fi putut să marcheze o nouă pictare a bisericii după invazia turcilor, urmează pictura lui Dimitrie din Vasiova făcută în timpul protopopului Tomici, apoi în 1862, când documentele vremii amintesc despre pictarea bisericii de către Dimitrie Turcu. Pictura a fost restaurată în anul 1927 de pictorul Ioachim Miloia, iar în 1955 de Anastasie Demian. În urma acestei refaceri a picturii, biserica a fost retârnosită de mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului, în ziua de 18 decembrie 1955. Prin purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, pictura a mai fost restaurată şi în 1984-1985 de către pictorul restaurator de monumente istorice Virginia Videa.
Din 1863 datează şi iconostasul actual, a cărui pictură în stil baroc a fost făcută de Eisterlehner, iar icoanele tâmplei au fost pictate în 1863-1864 de pictorul academic vienez Gutsch.
Viaţa catedralei astăzi
În cursul anilor 2000-2001, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Laurenţiu al Caransebeşului, s-a refăcut tencuiala exterioară a bisericii şi s-a restaurat turla.
În anul 2007, la Catedrala „Sfântul Gheorghe“, prin grija Preasfinţitului Părinte Lucian al Caransebeşului, s-au făcut ample lucrări de refacere a exteriorului şi s-a înnoit altarul. Retârnosirea bisericii a avut loc la 23 aprilie 2007, cu ocazia hramului, şi a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian al Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Luchian, Episcopul sârbilor din Banat.
În anul 2008 s-a continuat refacerea interiorului catedralei prin restaurarea mobilierului şi a pardoselii, iar spaţiul împrejmuitor al lăcaşului de cult s-a amenajat sub formă de parc. De asemenea, s-au lucrat în mozaic icoanele ce împodobesc portalul de intrare în curtea catedralei şi icoana aşezată deasupra intrării în biserică.
Binecuvântarea acestor lucrări s-a făcut de către Preasfinţitul Părinte Lucian al Caransebeşului, la praznicul Sfântului Gheorghe, 23 aprilie 2008.
Din 12 septembrie 2010, prin sfinţirea noii catedrale eparhiale, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ are statutul de catedrală istorică a Episcopiei Caransebeşului.
Despre viaţa liturgică şi pastorală ce se desfăşoară în această biserică istorică ne-a vorbit părintele Călin Ianchiş, eclesiarhul catedralei: „Viaţa spirituală a Caransebeşului a gravitat secole de-a rândul în jurul acestui altar care a devenit simbolul identităţii noastre ortodoxe româneşti. Pentru credincioşii de azi, care participă frecvent la serviciile divine şi care aleg să primească binecuvântarea lui Dumnezeu, în cele mai importante momente ale vieţii lor, în această biserică, Catedrala «Sfântul Gheorghe» este «biserica noastră», expresie ce nu reprezintă doar un mod de adresare, ci un sentiment profund de apartenenţă şi de participare la viaţa ei lăuntrică. Zilnic credincioşii pot participa la serviciile divine săvârşite de preoţii slujitori, a căror activitate nu se rezumă doar la slujirea liturgică între zidurile lăcaşului, ci şi la slujirea aproapelui în comunitate. Participarea tot mai mare a copiilor şi a tinerilor la Sfânta Liturghie se datorează programelor social-pastorale ale Centrului eparhial, programe în care sunt angrenaţi şi slujitorii catedralei, aceştia desfăşurând activităţi religioase în două dintre grădiniţele din Caransebeş, dar mai cu seamă organizează şi coordonează diverse activităţi cu tinerii. Prezenţa tinerilor în biserică şi apoi participarea lor activă şi conştientă la Tainele Bisericii constituie misiunea slujitorilor Catedralei «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe».“
Prin istoria lui frumoasă, desfăşurată în timp şi împlinirea destinului său în actualitate, lăcaşul din Caransebeş închinat Marelui Mucenic este prins în lucrarea de dăinuire şi dăruire a Bisericii lui Hristos.