Viața de rugăciune a dreptului Avraam

În Vechiul Testament regăsim multe pilde frumoase despre rugăciune din viața drepților care au bineplăcut lui Dumnezeu. La doi dintre aceștia - respectiv regele David și dreptul Avraam -, exemplele de rugăciune sunt numeroase și ne pot folosi și în viața noastră cotidiană. Pentru că rugăciunea nu este doar lucrarea cea mai înaltă a sfinților, ci și a fiecărui creștin în parte.

De chemarea dreptului Avraam și răspunsul lui se leagă întreaga istorie a poporului iudeu. Cu mult înainte de a trăi regii mari ai acestui popor, precum David, Solomon sau Iezechia, cu mult înainte de vremea marilor proroci precum Moise, Isaia, Iezechiel sau Daniel, totul s-a redus la decizia și rugăciunea stăruitoare a unui singur om: dreptul Avraam. De-a lungul istoriei întâlnim sfinți care au avut de înfruntat aproape de unii singuri întreaga lume pentru a ajuta la biruința credinței, cum au fost Atanasie cel Mare, Maxim Mărturisitorul, Nicodim Aghioritul sau Paisie de la Neamț, dar dreptul Avraam este cel care a plecat în exil la chemarea lui Dumnezeu nu doar pentru a înfrunta întunericul ispitelor, ci pentru a da naștere unui popor din care urma să răsară la momentul potrivit Însuși Hristos. Așadar, dreptul Avraam primește chemarea lui Dumnezeu: „Ieși din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe care ți-l voi arăta Eu. Și Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău și vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; și se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului” (Facerea 12, 1-3). Iar dreptul Avraam renunță la tot pentru a dobândi totul și încununează această chemare sfântă cu o rugăciune, așa cum ne spune Scriptura: „A zidit acolo un jertfelnic Domnului și s-a închinat Domnului, Celui ce i Se arătase” (Facerea 12, 8). Pretutindeni unde petrece o perioadă mai lungă de timp, Avraam clădește jertfelnice lui Dumnezeu și petrece timp rugându-se înaintea acestora și jertfind animale pe acestea. În gândirea Sfinților Părinți, jertfelnicele pot fi considerate drept prefigurări ale actualelor altare, iar jertfele puse pe ele, drept simboluri ale Sfintei Euharistii.

Credința și rugăciunea

Rugăciunea dreptului Avraam nu a constat numai în cereri rostite din inimă sau laude aduse lui Dumnezeu, ci a avut ca rod și dezvoltarea unei credințe puternice. Avraam crede în Dumnezeu așa cum un copil crede în tatăl sau mama sa: necondiționat. Însă are și el momente de îndoială, pentru că este om. Nu se îndoiește de Dumnezeu, nu a făcut-o niciodată, dar se gândește cu frică la faptul că nu are urmași. Dumnezeu i-a făgăduit deja în repetate rânduri că din el se va naște un popor mare. Dar încă nu-și poate birui îndoiala. Se uită la bătrânețea lui, la limitele trupești pe care începe să le aibă, la faptul că soția sa, Sarra, avansează și ea în vârstă și se roagă lui Dumnezeu să capete urmaș, spunând smerit că moște­nitor el nu are, în afara slugii sale, Eliezer din Damasc. Și Dumnezeu îi răspunde imediat: „Privește la cer și numără stelele, de le poți număra!». Și a adăugat: «Atât de mulți vor fi urmașii tăi!». Și a crezut Avram pe Domnul și i s-a socotit aceasta ca dreptate” (Facerea 15, 5-6). Iar pentru Avraam cuvântul Domnului este totul, nu mai are nevoie de vreo confirmare sau garanție suplimentară. Aproape că trece dincolo de ceea ce este omenesc în gândirea și viața sa.

Modelul rugăciunii desăvârșite

Un alt gând care a încercat mintea dreptului Avraam este cel legat de pământul făgăduinței: țara Canaan. „Și i-a zis iarăși: «Eu sunt Domnul, Care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ți dau pământul acesta de moștenire». Și a zis Avram: «Stăpâne, Doamne, pe ce voi cunoaște că-l voi moșteni?». Iar Domnul i-a zis: «Gătește-Mi o junincă de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturică și un pui de porumbel!». Și a luat Avram toate aceste animale, le-a tăiat în două și a pus bucățile una în fața alteia; iar păsările nu le-a tăiat. Și năvăleau păsările răpitoare asupra trupurilor, iar Avram le alunga. La asfințitul soarelui, a căzut peste Avram somn greu și iată l-a cuprins întuneric și frică mare. Atunci a zis Domnul către Avram: «Să știi bine că urmașii tăi vor pribegi în pământ străin, unde vor fi robiți și apăsați patru sute de ani; dar pe neamul acela, căruia ei vor fi robi, îl voi judeca Eu și după aceea ei vor ieși să vină aici, cu avere multă. Iar tu vei trece la părinții tăi în pace și vei fi îngropat la bătrâneți fericite. Ei însă se vor întoarce aici, în al patrulea veac de oameni, căci nu s-a umplut încă măsura nelegiuirilor Amoreilor». Iar după ce a asfințit soarele și s-a făcut întuneric, iată un fum ca dintr-un cuptor și pară de foc au trecut printre bucățile acelea” (Facerea 15, 7-17). Aici regăsim un model al rugăciunii desăvârșite. Avraam se roagă înaintea jertfelnicului, pe care a așezat trupurile animalelor sacrificate și se luptă cu păsările răpitoare care dau târcoale în împrejurimi. Apoi trece printr-o încercare a deznădejdii și fricii și, în cele din urmă, primește răspunsul dumnezeiesc, însoțit de minunea arderii de tot. Înțelesul este simplu. Jertfele de pe altar sunt gândurile cele bune pe care le înălțăm către Dumnezeu, cu smerenie și lepădare de sine. Păsările răpitoare sunt gândurile necurate semănate de diavol, pe care trebuie să le alungăm când ne rugăm. Deznădejdea și frica sunt încercările și suferințele prin care trecem în viață. Iar minunea arderii de tot simbolizează venirea harului dumnezeiesc, care ne curăță de tot răul și luminează inima noastră, respingând de la aceasta toate ispitele. Așadar, rugăciunea curată a dreptului Avraam s-a dovedit foarte rodnică în toate aspec­tele ei. Sfântul Grigorie de Nyssa observa în acest sens: „Rodul rugăciunii curate este simplitatea, dragostea, smerita cugetare, stăru­ința și cele asemenea, pe care oste­neala celui ce se sârguiește cu rugăciunea le odrăslește în viață îna­intea roadelor veșnice. Rugăciunea se înfrumusețează cu aceste roa­de, iar când este lipsită de ele, osteneala este zadarnică. Și nu numai rugăciunea, ci și toată calea viețui­rii înțelepte care aduce această odrăslire a dreptății este o cale adevărată și duce spre scopul cel drept. Iar cea care este lipsită de acestea rămâne un nume gol, care se aseamănă cu fecioarele nebune cărora le-a lipsit la vremea de trebuință untdelemnul pentru cămara de nuntă” (Sf. Grigorie de Nyssa, „Despre nevoință”, în: Scri­eri I [Părinți și Scriitori Bisericești, 29], Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, pp. 479-480).