Viitorul poate fi pro-viață în pofida unei moșteniri teribile

Numărul copiilor români care și-au pierdut viața pământească înainte de naștere este tulburător; este mai mare decât numărul românilor care suntem acum în această lume. Este o moștenire teribilă, parțial generată de ideologia comunistă, parțial de lipsa de asumare din partea oamenilor. Dar viitorul poate fi altfel și va fi altfel, cu darul lui Dumnezeu și cu efortul nostru. Privind în urmă, din 1957 până în prezent, peste 23 de milioane dintre români, conform statisticilor oficiale, nu s-au născut din cauza avorturilor chirurgicale la cerere. Estimările care țin cont și de alte categorii de avorturi, neînregistrate oficial, ar putea arăta un număr de două ori mai mare.

Este o moștenire teribilă, dar nu este obligatoriu ca ea să ne scrie viitorul. Din contră, ea ne poate îndemna spre un alt viitor, cu totul diferit. „Să nu mai greșești”, i-a îndemnat Mântuitorul Iisus Hristos pe mulți dintre cei pe care i-a vindecat. Mulți dintre cei care astăzi suntem în viață trăim în urma unei minuni, care poate a îmbrăcat forma nespectaculoasă a încurajării mamei noastre, ori a părinților în general, de o bunică, de o mătușă, de o prietenă, de un preot, de un cuvânt citit ori de o vestire adâncă în inimă. Deși subiectul este extrem de greu de abordat în mod cuviincios și fără a judeca, nu puțini dintre cei care sunt în prezent în viață află de la părinți că viața lor a fost în pericol, atunci când se aflau în pântecele mamei, și că anumite împrejurări au contribuit la continuarea vieții. Iar această realitate nu este importantă doar pentru ei, ci și pentru toți cei pentru care ei contează. Viața noastră ar fi mai săracă fără un frate ori o soră, fără un unchi sau o mătușă, fără un prieten. Atunci când viața ți-a fost salvată, simți o chemare în plus să ajuți ca viețile altora să fie salvate. Dar, chiar dacă primele luni ale vieții noastre, din burtica mamei, au fost line și fără pericole, cu toții putem conștientiza că am primit în dar viața. De la neființă de ființă am venit prin lucrarea lui Dumnezeu, Cel care ne-a creat sufletul, dar și prin lucrarea Lui în generațiile care alcătuiesc strămoșii noștri. Și atunci putem conștientiza cu toții că am primit un dar neprețuit și, în mulțumirea noastră pentru el, Dumnezeu ne cheamă să îl protejăm și în cazul altora. „Să nu mai greșești”, auzim și noi, cei care suntem în viață și avem în urma noastră un număr uriaș de semeni care nu s-au putut bucura de darul vieții, număr care crește zilnic, din păcate. Și ne întrebăm: dar ce să facem pentru a nu mai greși?

Cum să nu mai greșim, cum să nu mai repetăm greșelile trecutului?

Cum să facem binele? Eu personal am cunoscut mai întâi manifestările pro-viață din alte țări. Am apreciat că oamenii aceia își doreau să apere viața copiilor nenăscuți. Apoi am cunoscut și manifestările pro-viață de la noi. De data aceasta am înțeles că binele copilului se face prin binele mamei. Că nu poți sili mama să aleagă binele copilului ei, așa cum o silesc alții să aleagă răul copilului ei. Că a fi pro-viață înseamnă a fi pro-mamă și pro-copil. Că suntem chemați să îi iubim pe amândoi și să îi sprijinim pe amândoi, că nu putem să câștigăm doar binele unuia dintre ei, ci doar binele amândurora deodată.

M-am bucurat că în România mișcarea pro-viață este cu adevărat pro-viață, nu doar pro-naștere, că ea este pro-femeie și pro-copil, nu doar anti-avort, că, atunci când am cunoscut-o, am întâlnit oameni care văd și prețuiesc cu sinceritate chipul lui Dumnezeu în femeie și în copilul nenăscut deopotrivă. De aceea m-am alăturat cu toată inima drumului către protejarea vieții copilului ce trece prin iubirea și sprijinirea femeii care îl poartă în pântece - asta înseamnă pentru mine Marșul pentru viață.

Așa am înțeles ceea ce multe mărturii arată: că alegerea avortului nu este o alegere liberă, ci alegerea sfâșietoare a unei femei exploatate - fizic, psihic, sexual. În cuvintele Fredericăi Mathewes-Green: „O femeie nu doreşte să facă avort aşa cum doreşte o îngheţată sau un Porsche, ci ca cineva gata să îşi roadă picioarele pentru a scăpa”. 

Soluția nu este să urâm pe cineva, ci să facem binele concret, cu smerenie și tenacitate

Iată câteva măsuri care sunt adresate nu unui singur om, ci grupurilor de oameni care vor să facă binele împreună, societății, în general. Ele sunt alese dintre propunerile concrete de sprijinire a femeilor însărcinate și a copiilor lor, care sunt enunțate la Marșul pentru viață:

- Înființarea de centre de sprijin pentru femeile însărcinate, unde femeile să poată beneficia, la cerere, în mod gratuit de consiliere psihologică, coaching, asistență socială sau ce tip de sprijin au nevoie pentru a depăși dificul­tățile apărute în timpul sarcinii. Nu doar statul poate să edifice astfel de centre, ci și un grup de oameni preocupați de a contribui la binele femeii și al copilului.

- Acordarea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizații pentru femeia însărcinată, care să acopere nevoile speciale din perioada sarcinii - se poate face prin extinderea indemnizației pentru creșterea copilului în perioada ultimelor luni de sarcină.

- Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului și femeilor care nu au lucrat în ultimele 12 luni înainte de naștere, în cuantum corespunzător salariului minim pe economie.

- Crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să înceapă procedura de încre­dințare spre adopție din perioada sarcinii, având un termen după naștere în care se poate răzgândi, după modelul adopției de la naștere care este utilizat în SUA, Marea Britanie, Australia.

- Sprijinirea adolescentelor însărcinate să ducă sarcina la bun sfârșit și încurajarea men­talității că o astfel de sarcină poate fi o șansă pentru ca o familie adoptivă să-i ofere unui copil o viață frumoasă.

Dar aceste propuneri pot fi puse în practică doar când în inimile noastre se naște dorința de a nu greși prin ignorarea problemelor prin care trec cei de lângă noi, prin nepăsare, prin lipsa de sprijin. Când durerea unei femei însărcinate temătoare față de viitor ori presată să facă avort devine durerea noastră, atunci faptele vor urma de la sine.

Pe această schimbare a inimilor se fundamentează viitorul pro-viață. El se construiește prin fiecare pas pe care îl facem în a înțelege criza de sarcină și de ce este nevoie pentru ca finalul ei să fie unul pozitiv.

Un viitor pro-viață este trecerea de la moarte la viață, lucrat zilnic acolo unde este nevoie, acolo unde trebuie construit în mod activ. Doar așa va exista un viitor.