„Vine-o stea să ne colinde“

Ștefan Scripcariu 

ICOANĂ

În crucea cerului, steaua
lacrimă de duh, fierbinte,
din fânul din iesle, Pruncul
întinde spre stea mânuțele Lui sfinte.
Neclintiți, păstorii se leapădă
de-ale zilei griji... În noapte,
un duh de pace plutește
peste tot și toate.  
La sânul Maicii, Pruncul
Se hrănește din laptele iubirii,
nevăzut, Tatăl Îl îmbrățișează
cu brațele răstignirii.  
Sosind, se închină magii,
steaua strălucește curată,
îngerii cântă sfioși,
timpul iarăși dă lumii roată.

Ignatie Grecu

COLIND

Cel nemărginit
Se face copil.
Se culcă-n iesle
Ca-ntr-un potir.

Peştera, staul                    
pentru dobitoace,                
Biserică luminoasă                
şi sfântă se face.
                
Fecioara, curata,
tron şi altar,
aduce pe Domnul
nostru în dar.

Iosif şi păstorii
cu-alai îngeresc
lui Iisus se-nchină
şi Îl preamăresc.

Monica Pillat

DAR DACĂ?

Serbăm în fiecare an
Venirea Domnului pe lume
Și mai târziu Îl răstignim,
Nădăjduind că o să-nvie.

Dar dacă ne-am grăbi acum,
Când se apropie iar Crăciunul,
Să luăm la noi Copilul Sfânt,
Să-L ocrotim, ca niciodată,
De răul care Îl așteaptă,
De peste două mii de ani?

Avem nemaculat prezentul
În care El cu noi de azi
Poate dura Împărăția 
Unei iubiri fără sfârșit.

 

Girel Barbu  

VINE-O STEA SĂ NE COLINDE

Vine-o Stea să ne colinde,
leru-i ler, refren frumos,
tot pământul se aprinde
de Lumina lui Hristos.
Steaua cântă leru-i ler,
se cutremură văzduhul,
la fereastră-ntregul cer,
Tatăl, Fiul și cu Duhul!

Ioniță Apostolache 

DAR DE COLIND

Doamne, vino iar la noi, 
În zi sfântă de Crăciun,
Și ridică din nevoi
Gândul sufletului bun.

Și la bine, și la greu,
Doamne, noi Te-om colinda,
Încercați de vântul rău, 
Prea plecați în fața Ta.

Lunecând din cerul sfânt, 
Prin colindul îngeresc,
Se pogoară pe pământ
Vestea Pruncului Ceresc. 

Căci prin El ne împărtășim
De lumină și de har
Și printr-Însul stăpânim,
Peste-al veacului hotar.

Prin Cuvânt începe cerul
Și luminile se scriu,
El cuprinde tot eterul
Și din Tatăl iese Fiu!

El, în lumea cea pribeagă,
Azi Își vede început,
Și din ieslea cea săracă
Prunc Se face cunoscut.

Să slăvim, dar, pe Stăpânul 
Și pe-al cerului Hotar,
Căci Se naște pentru lume,
Aducând în lume har!

Luminoși să-L lăudăm,
Căci din nou El S-a născut,
Cu cântări să îmbrăcăm
Taina fără de-nceput.

Scoală-ți inima, creștine,
Și te prinde în colind,
Lasă grijile străine,
Căci Se naște Pruncul Sfânt!

Valentin Popescu

COLINDĂTORI

S-au îmbrăcat în haine albe ca zăpada pură
și-au pus pe cap căciuli și-n mâini mănușe groase
și au pornit colinda pe la case
și toată valea e o urătură.

Săteni întârziați cu treburi prin vecini
zoresc s-ajungă repede la curte
să iasă cu lămpașe în pridvor
și coșuri cu covrigi și fructe.

Din câte știu, era cu ei și-un înger
le lumina în cale c-o rază de la stea
vibra tot aerul când începea să cânte.

Se scutura zăpada de pe corcoduși,
pluteau prin aer diamante
și se topeau-n obrajii lor frumoși și-n mâinile
nespus de calde.

Plutea o pace și s-auzeau doar
pașii lor
călcând zăpada care se moinise
se petrecea ceva ce numai-n vise
e loc de un miracol de decor.

Așa își duc colinda până la ultima
poartă,
unde un bătrân a nămețit
și n-a putut o pârtie să facă…

Colindătorii însă au pornit o joacă
au strâns zăpada de la porți
au bulgărit...

Când s-a ivit lumina în ferestre
și-a scârțâit și clanța de la ușa veche
se petrecea parcă intrarea în poveste.

Bătrânul i-a poftit în casă la căldură
avea pe masă pentru ei de-o
îmbucătură...
Pe înger l-a poftit să șadă între perne
și să le zică o rugăciune pură...

Din traiste doldora de covrigei și poame
au scos câte ceva lăsând bătrânului în dar
și s-au întors aproape osteniți din cale

domoi, ca fumuri ce se-nalță lin spre nor
colindătorii cei iubiți
cu îngerul pe urma lor.