Zile de binecuvântare pentru românii din Danemarca
Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârşit Sfânta Liturghie sâmbătă, 15 iunie, în Paraclisul episcopal din Copenhaga şi a oficiat Taina Sfântului Botez pentru tânărul Andrei Zsiga, în vârstă de 22 de ani, și pentru fetița acestuia, Elena.
În cuvântul de învăţătură rostit, ierarhul român le‑a vorbit celor prezenţi despre naşterea din nou, care este Taina Botezului: „Cu toate că este la maturitate, s‑a născut din nou, așa cum din nou s‑a născut și fetița sa, Elena, în Taina Botezului. Taina Botezului presupune o renaştere în Hristos. Ne naştem trupeşte din părinţii noştri, însă renaştem duhovniceşte din pântecele Maicii Biserici. Ne naştem cu o naştere istorică, însă renaştem cu o naştere eternă în Împărăţia cerurilor”.
La slujbă a participat și scriitorul Grigore Ilisei, invitat special al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord la evenimentele dedicate poetului Mihai Eminescu.
„Foarte impresionant cadrul acesta în care românii pribegi în ținuturi străine se regăsesc în esența ființei lor, în ceea ce nimic nu poate șterge, acea sămânță care a fost așezată acolo și care dă până la urmă dogoarea sufletului. Vibrăm de fiecare dată când auzim despre pământul nostru, despre România, pentru că acolo sunt bunii, sunt străbunii noștri, acolo ne sunt rădăcinile. Biserica Ortodoxă Română a făcut un lucru înțelept atunci când a plecat după oile turmei sale”, a spus scriitorul și jurnalistul ieșean cu acest prilej.
Ziua următoare, în cadrul unor manifestări organizate de Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, tineri din Peninsula Iutlanda au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie în Parohia „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului - Rugul aprins și Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” din orașul Tønder. Ierarhul i‑a îndemnat pe cei prezenți să primească suferința cu bucurie și ca jertfă pentru mântuirea lor, oferind la final credincioşilor daruri.