Ziua internațională a arhivelor
Ieri, 9 iunie, a fost marcată Ziua internaţională a arhivelor, sărbătoare anuală, decisă în cadrul Adunării Generale din noiembrie 2007 a Consiliului Internaţional al Arhivelor (ICA).
La această dată, în 1948, a fost creat ICA, sub auspiciile UNESCO. Organizaţia, cu sediul în Franța și cu reprezentare în 198 de ţări, promovează administrarea şi utilizarea înregistrărilor şi arhivelor, precum şi conservarea patrimoniului arhivistic al umanităţii. România face parte din acest organism din 1956.
Sărbătoarea de anul acesta este marcată într-un climat tulbure în interiorul Arhivelor Naționale din România și al serviciilor județene subordonate, după ce mai mulți arhiviști din țară au avertizat public asupra pericolului pierderii memoriei recente, prin distrugerea fondurilor de arhivă și prin restricționarea accesului la fondul arhivistic național de către serviciile de informații. Președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, a solicitat ministrului afacerilor interne, Lucian Bode, să păstreze accesul liber la documentele din Arhivele Naţionale, atrăgând atenția că restricţionarea constituie o „lovitură gravă” pentru cercetarea istoriei naţionale.