Zoe Brâncoveanu, ultima primă-doamnă a Țării Românești

Zoe Brâncoveanu s-a născut în 26 februarie 1805 la Iași, prima din cei cinci copii ai lui Alexandru Mavrocordat (mare logofăt al Moldovei și nepot al voievodului Constantin Mavrocordat) și ai Catrinei Balș (fiica lui Teodor, logofăt al Moldovei, și a Zoei Rosetti). Soții Grigore Brâncoveanu și Safta Balș - el fiind ultimul descendent pe linie masculină din familia voievodului-martir, iar ea soră mai mare a Catrinei - vor decide să o adopte pe nepoata lor, alintată Zoița, fapt întărit de Grigore Ghica și adeverit de Divanul Domnesc, urmărind continuitatea neamului Brâncovenilor.

S-a căsătorit în 1825 cu Gheorghe Dimitrie Bibescu, viitorul domnitor al Țării Românești (1843-1848), dar care divorțează de ea în 1845 invocând motivul menționat cu un an înainte în decizia de înființare a unei epitropii care să administreze averile Zoei, anume „că boala Măriei Sale Doamnei este dintr’acelea care după pravilă ridică puterea de a face vreun act care să’şi aibă tăria sa”, lucru care îi servea intereselor proprii ale lui Bibescu de a lua averile soției sale și a se recăsători cu amanta lui, Marița Văcărescu. Epitropia va fi condusă la început de Episcopul Buzăului, banul Alexandru Filipescu, logofătul Manolache Băleanu, logofătul Alexandru Vilara şi paharnicul George Opran.

Cuplul Gheorghe și Zoe Bibescu a avut 8 copii: Elisa (căsătorită cu Ioan Alexandru Filipescu), Sofia Bibescu, Caterina (soția generalului Ioan Emanoil Florescu), Grigore Basarab Brâncoveanu (care primește numele de la bunicul și nașul său, alături cu dreptul de a se iscăli Brâncoveanu), Nicolae Bibescu, ­George Bibescu, Zoe (prima soție a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino zis „Nababul”), Alexandru Bibescu.

Averea administrată de Epitropia Casei Zoei Brâncoveanu între 1845 şi 1892 cuprindea 17 moșii după cum urmează: Rastu, Ghidiciu, Galicea, Seaca, Urzicuța-Boureni în județul Dolj; Islazu, Preajba, Cioroiu, Criva în județul Ro­manați; Corcova în județul Mehedinți; Potlogi, Cărpinișu, Pitaru/Văcărească de Răstoacă în județul Dâmbovița; Ciulnița în județul Ialomița; Obilești, jud. Ilfov; Breaza și Comarnic în județul Prahova, asemenea și Munții Clăbucetul Baiului, Clăbucetul Azugei și Manole, tot în Prahova; în București deținea Palatul Brâncovenesc de pe Cheiul Dâmboviței (pe locul blocului Gioconda din Piața Națiunile Unite) și o casă în str. Manea Brutaru nr. 13 (actuală str. Constantin Budiș­teanu nr. 11 bis).

Din averea Zoei Brâncoveanu, prin intermediul epitropiei, putem găsi trei biserici care o consemnează drept ctitoră: „Sfântul Nicolae” din Obileștii Noi, „Sfinții Trei Ierarhi” din Izlaz şi „Sfântul Nicolae” din Obileștii Vechi.

Biserica „Sfântul Nicolae” din Obileștii Noi, jud. Ilfov, actual Valea Argovei, jud. Călărași, s-a zidit în anul 1796 din fondurile familiei Brâncoveanu, reparată la 1804 și 1827-28. În 1846, Doamna Zoe repară din nou biserica, adăugându-i în lungime un pridvor de lemn, pardosind-o cu lespezi de piatră, înălțându-i zidăria, zugrăvind-o în stil bizantin (se mai găsesc câteva icoane de atunci, cea mai de seamă fiind una reprezentând-o pe Sfânta Muceniță Zoe, încastrată în peretele de sud, lângă catapeteasmă), și dăruind un clopot cu inscripția numelui fabricii de clopote Samghina din Rusia, scrisă în litere chirilice cursive. La 1902-1903, Elisa Filipescu, fiica Zoei, alături de alți oameni de pe această moșie, va repara din nou biserica, înlocuind tâmpla de zid cu una de lemn, tencuind și zugrăvind din nou cu pictură în stil bizantin, punând ferestre noi și făcând un cafas pentru cor. Biserica este în formă de cruce, cu lungime de 26 m, lățime de 10 m, înălțime 7 m, la care se adaugă o turlă de tablă pe pronaos.

Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Islaz, jud. Romanați, acum în jud. Teleorman, a fost zidită între 1851/53 și 1857, fiind cea mai mare ctitorie, având 30 m lungime, 10 m lățime și 17 m înălțime, cu două turle octogonale, una pe naos cu 16 ferestre și una pe pronaos cu 4 ferestre, fostă clopotniță. Este o construcție impozantă în stil neoclasic cu elemente romantice. În interior s-au păstrat tot mobilierul și tâmplăria originală, iar catapeteasma este împodobită cu deosebite icoane în stil neoclasic, atribuite lui Gheorghe Tattarescu, datate 1857. Aici, sub repictările ulterioare, se găsesc pictura originală și singurul tablou votiv al ctitorei din timpul vieții ei.

Biserica „Sfântul Nicolae” din Obileștii Vechi, jud. Ilfov, actual Siliștea, jud. Călărași, s-a zidit în anul 1860, având formă de navă cu o turlă deasupra intrării și un pridvor adăugat în perioada interbelică. Se spune că este construită din cărămizile scoase de la ruinele vechiului palat al lui Constantin Brâncoveanu de pe această moșie, care se afla pe o actuală insulă înconjurată de lacul format în Valea Mostiștei în locul numit „Palatul de la Beci”, „Dealul Beciului” sau „La Beci”. În această biserică găsim pictată în partea de nord a catapetesmei de zid icoana Sfintei Mucenițe Zoe, iar pe o icoană de iconostas cu două fețe îi găsim reprezentați în picioare pe Sfântul Nicolae și pe Sfânta Zoe, iar pe cealaltă față Învierea Domnului. Deosebit este și un clopot care prezintă o icoană turnată a patronului bisericii, sub care stau inscripțiile în alfabet chirilic-român: „Administrasia Averei M.S. Do[a]mnei Zoi Brăncovan pentru biserika satului Obilești Veki ku hramul Sf. Nikolae. Anul 1862 Aprilie” și numele fabricantului „G. Blank klopotar in Bukurești”.

Încetează din viață la 23 mai 1892 în București, la 87 de ani, slujba Înmormântării având loc la 28 mai, în Biserica Domnița Bălașa din centrul Capitalei, ctitorie a înaintașilor ei. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Primat Iosif Gheorghian, cu încă doi episcopi, cu sobor mare de preoți, dintre cei prezenți fiind copiii, rudele și cunoscuții, membrii din familiile Bibescu, Știrbei, Băleanu, Ghyka, Florescu, Lahovary, Manu, Balș, Protopopescu, Crețianu, Moscu, Alexandrescu, Butculescu, Marghiloman, Văcărescu, Epureanu, Suțu, aristocrați de diferite ranguri, inclusiv străini, delegați ai Italiei, Rusiei, Austriei și mulți alții. Presa vremii spune că și-a luat rămas-bun de la ultima primă-doamnă a Țării Românești, astfel că la înmormântare au fost trei unități militare care au făcut onor militar și s-au tras salve de tun. Lasă în urma ei o avere de 20 de milioane de lei, împărțită celor şase descendenți și donând sume de mii și zeci de mii de lei pentru ajutorarea săracilor (10.000 de lei Primăriei București, 7.000 de lei la Iași, 3.000 de lei la Craiova ș.a.). Zoe Brâncoveanu își duce somnul de veci în Biserica Domnița Bălașa, peste criptă fiind o statuie care inițial s-a aflat în curtea bisericii, inaugurată în 1895 de copiii ei, executată în marmură albă de Carrara de artistul francez Jules Roulleau (1855-1895), care o înfățișează în mod alegoric susținută de un înger, parcă urcând la ceruri din sarcofag, lăsând onorurile și averea, dar și ilustrând calitățile și faptele ei, ipostaza de mamă și binefăcătoare.