Duminica a doua după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară și ușile fiind încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
5 mai 2019 - Articole asociate
- 05 Mai, 2019
În urmă cu 592 de ani, la data de 5 mai, pleca din această lume un monah grec, Efrem. Avea doar 42 de ani. Suflarea de viață i-a fost curmată violent, fiindcă nu a vrut să se lepede de credința ortodoxă.
05 Mai, 2018Sfânta Irina a trăit pe vremea Sfântului Timotei, care era episcop în Efes după adormirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Ea era fiica unui mare dregător roman, Liciniu, şi înainte de a fi botezată se
05 Mai, 2018Atunci când citim sinaxarul zilnic vedem că imediat după numele martirilor care au trăit în primele secole creştine, de multe ori apar şi numele unor sfinţi martiri care au trăit după secolul al
04 Mai, 2015Sfântul Efrem cel Nou este un sfânt cunoscut de puţin timp de credincioşii ortodocşi din România, purtând numele „Grabnic ajutător în toate nevoile“. Deşi a trăit în
04 Aug, 2014