Efrem cel Nou din Muntele Neprihăniţilor

Sfântul Efrem cel Nou este un sfânt cunoscut de puţin timp de credincioşii ortodocşi din România, purtând numele „Grabnic ajutător în toate nevoile“. Deşi a trăit în secolul al XV-lea şi a fost martirizat la data de 5 mai 1426, este cinstit de credincioşi ca salvator al celor deznădăjduiţi şi ocrotitor al celor dependenţi de droguri. Anul acesta, prin aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Efrem cel Nou a fost trecut în rândul sfinţilor cinstiţi în calendarul nostru ortodox.

Născut în anul 1384 în oraşul grecesc Trikala, Sfântul Efrem (Constantinos Morfis după numele de botez) a plecat la 14 ani la Mănăstirea „Buna Vestire“, de pe Colina Neprihăniţilor, părăsind casa părintească, pe mama văduvă şi cei şapte fraţi. A fugit din calea turcilor conduşi de Baiazid I, care începuseră răpirea tinerilor de 14-20 de ani pentru a-i înregimenta cu forţa ca ieniceri. În anul 1416, turcii au prădat peninsula Attika şi, în 1424, invadând mănăstirea, au omorât cu sabia toţi călugării. Sfântul Efrem era atunci în peşteră, sus în munte, şi când s-a întors, a găsit trupurile neînsufleţite ale monahilor. După un an, turcii au venit din nou şi, găsindu-l pe sfânt, l-au supus torturii cu o barbarie rar întâlnită, timp de opt luni şi jumătate. Văzând că nu renunţă la credinţa sa, l-au atârnat cu capul în jos într-un copac bătrân, i-au străpuns trupul cu cuie şi, într-un final, i-au înfipt în pântece un tăciune aprins.

Moaştele sfântului, descoperite după 500 de ani

Timp de 500 de ani nu a ştiut nimeni de acest sfânt, până în 3 ianuarie 1950, când stareţa Mănăstirii „Buna Vestire“ de pe Colina Neprihăniţilor (mănăstirea a fost restaurată în secolul XX şi transformată în mănăstire de maici), Maica Macaria a descoperit în chip minunat sfintele sale moaşte. Despre viaţa sa, tot sfântul a povestit atunci când s-a arătat maicii sub chip de călugăr sau de preot.

În vara anului 1945, schimonahia Macaria vizita localitatea Nea Makri. A urcat să aprindă o candelă la ruinele mănăstirii de pe Colina Neprihăniţilor, gândindu-se că se află pe un loc sfânt şi rugându-se la Dumnezeu să o învrednicească să i se arate vreunul din părinţii care vieţuiseră acolo. Şi-a încropit o chiliuţă şi a rămas în ea până la sfârşitul vieţii. Într-o zi, o voce lăuntrică i-a zis: „Sapă acolo şi vei găsi ceea ce doreşti“. Punând un lucrător de la mănăstire să sape, a găsit la 1,7 m moaştele întregi ale unui călugăr care fusese preot, după cum era îmbrăcat. Ploaia a început şi maica a lăsat moaştele unde le găsise şi a plecat la slujbă. După Vecernie, sfântul i s-a arătat maicii spunându-i: „Până când mă vei lăsa acolo jos?“ Era un călugăr înalt, brunet, cu barbă mare, în mâna stângă îi strălucea o lumină şi cu mâna dreaptă binecuvânta. Maica i-a cerut iertare şi a doua zi a luat moaştele, le-a curăţat şi le-a pus în altar, într-o firidă, şi a aprins o candelă. În acea noapte, sfântul i s-a arătat maicii în vis, spunându-i: „Îţi mulţumesc mult. Mă numesc Efrem“.

Descoperirile Sfântului Efrem cel Nou

Unei femei, sfântul i-a descoperit cum a murit, şi, văzându-l aceasta cu o bisericuţă în mână, i-a spus aceste cuvinte: „Mare Mucenic Efrem“. Sfântul a continuat: „M-am născut la 14 septembrie, de ziua Sfintei Cruci, şi tot la 14 septembrie, la 42 de ani, am dat mărturie prin moarte mucenicească. Să îi spui maicii Macaria să îmi ridice un paraclis în cotitura drumului. Acolo voi sta şi mă voi odihni. Scorbura copacului mi-a fost mormânt. Necredincioşii m-au torturat chiar şi mort“. În anul 1966, în ziua de 29 aprilie, monahia Macaria a primit din nou o descoperire de la sfânt: „Deodată, l-am văzut lângă mine, venise fără să păşească. A şoptit cu multă evlavie: „Sfântul Efrem şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, sub turci, în anul 1426, pe 5 mai, la ora nouă dimineaţa“.“ În seara următoare, o altă monahie a avut un vis în care i s-a descoperit întreg martiriul sfântului. Fusese legat cu capul în jos de un copac bătrân şi în mijlocul pântecelui i s-a înfipt o bucată de lemn aprins, care îi ardea măruntaiele, în timp ce trupul îi era străpuns cu multe cuie.

Minunatele vindecări ale Sfântului Efrem cel Nou

În anul 2010, un autocar cu pelerini din România a mers la Mănăstirea Sfântului Efrem, pentru a i se închina. La mănăstire, o americancă a rugat şoferul să o ia şi pe ea până în Atena, pentru a prinde avionul. Pe drum, le-a povestit că era între două avioane şi venise personal să îi mulţumească sfântului că o vindecase de o boală incurabilă: fusese internată în spital, iar comisia de medici, analizându-i situaţia, a decis să îi facă operaţie. I-au explicat riscurile şi şansele de reuşită şi au convins-o că era singura soluţie. Operaţia fusese programată pentru a doua zi. Dimineaţa, un tânăr medic a intrat în salonul ei şi s-a prezentat: „Sunt medicul Efrem, spune-le să îţi mai facă încă o dată analizele. Nu ai nevoie de operaţie“. La venirea medicilor, sala de operaţie fiind pregătită, pacienta a cerut reluarea analizelor, aşa cum îi spusese „medicul Efrem“. Medicii au ridicat din umeri, deoarece nu era nici unul cu acest nume, dar i-au îndeplinit cererea. După analize, au constatat că se vindecase şi nu mai era nevoie de operaţie. După rezultat, unul dintre medicii din comisie, grec de origine, i-a spus să vină şi să îi mulţumească Sfântului Efrem, la Nea Makri, lângă Atena, pentru minunea asta.

La mănăstirea sfântului se duc în fiecare an mii de pelerini, foarte mare parte din România, sfântul fiind grabnic ajutător în probleme ale lumii noastre contemporane, pline de agitaţie. Sfântul este prăznuit pe 3 ianuarie (ziua aflării sfintelor sale moaşte) şi pe 5 mai (ziua încununării sale în cetele sfinţilor), fiind canonizat de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol la data de 11 martie 2011. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa din 22 mai 2014, ca sfântul să fie înscris cu numele şi în calendarul Bisericii noastre Ortodoxe.