Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Acţiuni antidrog pentru liceeni
Peste 300 de liceeni din Miercurea Ciuc au vizionat, ieri, două filme care au ca subiect consumul de droguri, în cadrul unei acţiuni derulate de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Harghita. Proiecţia de filme a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Miercurea Ciuc.
Aţiunea intitulată „Gala Filmului Antidrog“ este organizată cu prilejul Zilei internaţionale de luptă împotriva consumului de droguri, care se marchează în data de 26 iunie. Coordonatorul programului, Alexandra Ţifrea, a declarat că acesta „are ca scop informarea tinerilor asupra efectelor psihologice, medicale şi sociale ale traficului şi consumului de droguri, prin mijloace media şi într-o formă nondirectivă, informală şi proactivă“. Astfel de proiecţii vor mai avea loc mâine, 11 iunie, în oraşul Gheorgheni şi poimâine, 12 iunie, la Bălan. De asemenea, se intenţionează ca, în perioada următoare, să fie programate astfel de acţiuni şi în municipiile Odorheiu Secuiesc şi Topliţa. De asemenea, tineri din cinci licee hunedorene participă la proiectul „Nopţi antidrog“ care se desfăşoară în complexul turistic „Doruleţ“, din Munţii Retezat, în organizarea Asociaţiei „Alege Viaţa“, cu sprijinul Centrului de Consiliere şi Prevenire Antidrog Hunedoara. „Timp de trei zile, inclusiv seara, sunt prevăzute competiţii sportive şi jocuri interactive, ca o alternativă pe care o propunem adolescenţilor la consumul de droguri. Acţiunea a fost promovată în toate liceele din municipiul Hunedoara, iar acestea şi-au desemnat echipele formate din trei fete şi trei băieţi, sub coordonarea unui profesor“, a declarat, ieri, coordonatorul Centrului Antidrog Hunedoara, subinspectorul Adriana Almăşan.