Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Congres internaţional de siguranţă a internetului, la Sibiu
74 de specialişti din instituţii publice sau companii private din 29 de ţări de pe trei continente se vor reuni la Sibiu, în perioada 1-3 octombrie, la cea de a doua ediţie a Congresului Cybersecurity în România, informează un comunicat remis luni Agerpres. Organizat în parteneriat cu International Telecommunication Union (ITU, ONU-Geneva), Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate (CERT-RO) şi sub egida Ambasadei Elveţiei în România, „Cybersecurity in Romania“ este conceput ca o platformă de dialog public-privat, la nivel regional - central european - în domeniul cyber şi are ca scop conturarea unei perspective macroregionale a ceea ce reprezintă cea mai mare provocare a momentului - securitatea cibernetică. Ediţia din acest an a „Cybersecurity in Romania“ aduce o premieră: o zi de training pre-conferinţă (1 octombrie) pentru persoanele de decizie care nu au o pregătire tehnică.
În acest mod, oamenii de afaceri vor putea profita din plin de conferinţă şi vor putea gândi imediat măsurile potrivite care trebuie luate în privinţa propriilor afaceri. Aceasta va fi o zi de pregătire intensivă, cu intervenţii din România şi din străinătate, care va introduce participanţii în complexitatea problemelor, de la business intelligence la legislaţie şi de la organizarea resurselor umane la riscuri şi cazuri reale de atacuri interne şi externe. (C.Z.)



.jpg)