Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Cristi Puiu, lecţie de cinema la TIFF
Regizorul Cristi Puiu a susţinut, ieri, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca, o "Lecţie de cinema cu intrare liberă", dedicată tuturor iubitorilor de film. Tot în cadrul discuţiilor cu profesionişti ai filmului din ţară şi de peste hotare, regizoarea de origine islandeză, Valdis Óskarsdóttir, le-a explicat celor interesaţi cum se îmbină cu succes regia de film şi montajul, având în vedere atât experienţele ei în spatele camerei de filmat, cât şi colaborările cu cineaşti contemporani extrem de apreciaţi, precum Gus van Sant, Thomas Vinterberg sau Michel Gondry. Cea de-a zecea ediţie a TIFF Cluj-Napoca se va încheia duminică, urmând ca peliculele să se mute în perioada 15-19 iunie la Sibiu.



.jpg)