Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Andrei Marga vorbeşte despre destinul Europei
Duminică, la ora 11:00, pe scena Teatrului Naţional, profesorul clujean Andrei Marga susţine o conferinţă despre destinul Europei. Conferinţa este înscrisă în suita de conferinţe TNB la care au fost invitate personalităţi de primă mână ale vieţii noastre culturale. Spirit luminat şi independent, angajat în procesul spinos de reformare a învăţământului românesc, - a fost de altminteri şi ministru al educaţiei şi învăţământului -, Andrei Marga îşi va prezenta ideile care presupun interdependenţa dintre factorul naţional cu toate particularităţile sale şi spiritul european integrator, garant al stabilităţii, culturii şi civilizaţiei. Democraţia nu poate fi vorbă-n vânt, ci o cale de a ne modela viaţa. Dincolo de concepte, punctele de vedere ale profesorului Marga îmbrăţişează tematici de maxim interes spre care se pot îndrepta cele mai diverse pături sociale.