Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Au început înscrierile pentru un loc în taberele studenţeşti
Numărul total de locuri în taberele studenţeşti de anul acesta este de 7.880, în 10 serii de câte 5 zile, dintre acestea 15% fiind acordate pe criterii sociale. Potrivit vicepreşedintelui Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti
din România (ANOSR), Cristina Fiţ, metodologia finală de acordare a taberelor studenţeşti pentru vara anului 2011 va fi publicată pe site-urile universităţilor. "Taberele studenţeşti sunt tematice, incluzând în numărul total de 16 ore una din următoarele teme: antreprenoriat, voluntariat, comunicare, leadership, public speaking, cultură organizaţională, formare de formatori, formare de animatori, implicare civică, activităţi sanitare, sport, scufundări, alpinism, echitaţie", a spus Fiţ. Prima serie a taberelor va începe în 13 iulie şi se va încheia în 18 iulie, iar ultima serie va fi între 5 septembrie şi 10 septembrie. Cererile vor fi depuse la secretariatele universităţilor între 17-23 iunie, urmând ca în 24 iunie să fie afişate listele cu beneficiarii locurilor de tabără, iar pe 27 iunie afişate rezultatele contestaţiilor. @ Scrieţi-ne pe adresa: "Ziarul Lumina", Str. Petru Movilă nr. 69, Iaşi; sau pe e-mail: oananistorsandru@gmail.com


