La Muzeul Național de Istorie a României va avea loc, în 26 februarie 2026, vernisajul expoziției „Tronuri domnești și regale”, care reunește șase tronuri aflate în patrimoniul muzeului, piese cu semnificație istorică, simbolică și artistică, asociate unor momente esențiale și unor personalități marcante din istoria României, potrivit unui comunicat al muzeului.
Cel mai mare tablou din lume, în viziunea unui pictor român
Pictorul român Raul Neret va realiza până la începutul anului 2012 un tablou de mari dimensiuni (2,1 x 100 de metri), care va avea ca punct de pornire imagini din spaţiu transmise de telescopul Hubble. Raul Neret este cunoscut pentru tehnicile sale inovatoare în pictură. Astfel, pânza va fi vizibilă în trei moduri: la lumina zilei, noaptea la expunere ultravioletă, dar şi în absenţa luminii. În plus, tabloul se va preta la mai multe posibilităţi de expunere, totală sau parţială. Lucrarea va putea fi văzută pentru prima dată în Spania şi nu va fi pusă în vânzare, ci va fi expusă cu scopul strângerii de fonduri destinate îngrijirii copiilor bolnavi de cancer.


