S-au împlinit zece ani de când Moara de hârtie din Comana a lansat un mărțișor aparte, lucrat din hârtie manuală cu inserții florale și cu urări în versuri, numit Cărțișor. Nămeții au troienit drumurile, dar sâmbătă, 21 februarie, echipa care bucură oamenii cu mărțișorul cultural a sărbătorit evenimentul cu prietenii - adulți și copii din comunitate care beneficiază de existența Cărțișorului.
Cultul bisericesc - descoperirea prezenței dumnezeieşti în comuniune de credinţă
Această lucrare prezintă, în 47 de pagini, într-un limbaj accesibil și atrăgător, mai ales pentru tineri, principalele elemente ale cultului liturgic ortodox, frumusețea tezaurului de spiritualitate ortodoxă și modalitatea unică în care acesta descoperă prezența inefabilă a lui Dumnezeu în spațiul sacru al locașelor de cult și în viața noastră cotidiană.
Cultul Bisericii Ortodoxe, prin toate formele lui, îndeplinește rolul de a-l conduce pe credincios spre trăirea vieții duhovnicești, cu stările ei specifice, curățire, luminare și îndumnezeire, ceea ce înseamnă trăirea realității mântuirii ca un fapt împlinit înainte de trecerea în viața de dincolo de mormânt.
Volumul acesta a fost realizat de profesori ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, sub coordonarea unui comitet științific redacțional de la Centrul nostru eparhial.
Acest demers misionar de tipărire a broșurilor pentru tineri, inițiat și sprijinit de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, are o apariție periodică, „pe diferite teme de actualitate creștin-ortodoxă, cu scopul promovării valorilor evanghelice mântuitoare în societatea românească contemporană”, fiecare broșură fiind tipărită în 10.000 de exemplare, care sunt distribuite gratuit tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei.


