Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Eveniment cultural-artistic la Craiova
Opera Română din Craiova a găzduit luni, 3 noiembrie, spectacolul de teatru „Plecare fără întoarcere“, susţinut de actorii companiei „Civic Art“ - Bucureşti. Evenimentul a fost organizat de Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, în scopul susţinerii proiectului naţional de catehizare „Alege şcoala!“.
În contextul activităţilor dedicate Anului omagial al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, Arhiepiscopia Craiovei a organizat, prin Sectorul cultural, un spectacol de teatru închinat jertfei pentru credinţă a marelui domnitor român Constantin Brâncoveanu. În acest context, pentru a împlini această lucrare, în Cetatea Băniei au poposit actorii companiei bucureştene de teatru „Civic Art“ care au pus în scenă piesa „Plecare fără întoarcere“, o reprezentare a martirajului Sfinţilor Brâncoveni după romanele „Ultimul Constantin“, de Ileana Toma, „Neamul Basarabilor“ de Aurel Petrescu şi adaptarea pieselor de teatru „Constantin Brâncoveanu“ de Nicolae Iorga şi „Ultimul drum al lui Constantin Brâncoveanu“ de Dan Tărăcilă. Din distribuţia spectacolului au făcut parte: Marin Ciprian - în rolul domnitorului Constantin Brâncoveanu, Cristina Moldoveanu - Maria Doamna, Corneliu Jipa - stolnicul Cantacuzino şi Cristi Dionise - în rolul ibrohorului Kuciuk Selin.
Spectacol de teatru cu scop caritabil
Spectacolul, care s-a bucurat de aprecierile unanime ale spectatorilor, a avut şi un scop caritabil, susţinerea copiilor aflaţi în prag de abandon şcolar din proiectul „Alege şcoala!“. „Sub oblăduirea Sfinţilor Brâncoveni, am îndrăznit să adresăm o chemare de suflet de a susţine împreună pe cei ce sunt în lipsă. Aşa se face că scopul spectacolului nostru a fost unul caritabil, îndreptat spre copiii aflaţi în prag de abandon şcolar din eparhia noastră. Gândul nostru a rezonat cu dragostea creştină pe care credincioşii de toate vârstele au arătat-o din plin prin prezenţa şi contribuţia lor la realizarea acestui spectacol. Fondurile strânse din donaţii vor fi direcţionate către proiectul naţional de catehizare «Alege şcoala!», implementat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu în cele opt centre catehetice din eparhia noastră“, a spus pr. Grigore Vulcănescu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Craiovei.
Proiectul „Alege şcoala!“
Proiectul „Alege şcoala!“ în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest este implementat cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel, de către Fundaţia World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educaţional, beneficiind de finanţare nerambursabilă de la Fondul Social European, prin Autoritatea de Management pentru programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. La baza acestui proiect a stat Programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, continuat acum prin proiectul „Alege şcoala!“ în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest, dezvoltarea unor comportamente şi atitudini pozitive faţă de şcoală, pentru copiii din mediul rural şi urban, bazate pe iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni.
Beneficiarii proiectului „Alege şcoala!“ în regiunile de dezvoltare Vest, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest sunt cele 2.957 persoane: 1.325 elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii, 318 persoane care au părăsit timpuriu şcoala, 1.314 părinţi, 106 persoane: 53 preoţi responsabili de centre şi 53 specialişti educaţie.
În Arhiepiscopia Craiovei activităţile „Alege şcoala!“ se desfăşoară săptămânal în cele opt centre catehetice din judeţele Dolj şi Gorj: „Sfântul Gheorghe“-Vechi din Craiova, „Adormirea Maicii Domnului“ - Oota, „Eroii Neamului“ - Calea Bucureşti, „Sfântul Dimitrie“ - Romaneşti, „Sfântul Nicolae“ - Craioviţa, „Sfânta Tatiana“ - Ciutura, precum şi în parohiile gorjene Strâmba Jiu şi Rovinari I. Fiecare preot şi profesor de religie din centrele amintite are în grijă un grup de 25 de elevi aflaţi în prag de abandon şcolar. Acestora li se adaugă şi copiii integraţi în programul de a II-a şansă, 35 la număr.
Colaboratori
Pentru realizarea evenimentului cultural-artistic, alături de Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei au stat: Fundaţia „World Vision“-Craiova, Fundaţia „Cuvântul care zideşte“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, Asociaţia „Craiova Capitală Cultural-Europeană 2021“, Protopopiatele Craiova Sud şi Craiova Nord, Mănăstirea Lainici, Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova şi membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din Craiova. (Diac. Ioniţă Apostolache)