Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Festival de fotografie chineză la Biblioteca Naţională
Cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi China, sub patronajul Ministerului Culturii, Ambasadei Chineze în România şi al Asociaţiei Fotografilor din China va avea loc, la Biblioteca Naţională a României, între 26 septembrie şi 10 octombrie, o expoziţie de fotografii cu peisaje şi tradiţii din cele două ţări, sub titlul „Festivalul Fotografiei Chineze în România“. Organizatorul evenimentului este Asociaţia Euro Foto Art, al cărei preşedinte este Ştefan Toth. După încheierea perioadei expoziţionale din România, fotografiile vor fi expuse şi în China, la Beijing, în luna decembrie.
La vernisajul care a avut loc vineri, 26 septembrie, au participat, pe lângă oficialităţi din România, şi doamna Huo Yuzhen, ambasadoarea Chinei în România. Momentele muzicale au fost dăruite publicului de către artistul orădean Thurzo Sandor, care a interpretat la violă mai multe piese din repertoriul român şi chinez. „Festivalul Fotografiei Chineze în România“ va fi încheiat de expoziţia artistului fotograf Ştefan Toth, care a vizitat China de cinci ori până acum, expoziţie intitulată „5 x China", ce urmează să fie vernisată la finele lunii septembrie şi în Cazinoul Centrului de Cultură Urbană Cluj, şi în 22 octombrie la Biblioteca Judeţeană din Baia Mare. (Dan Cârlea)