La Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca (IAIACN) se va desfășura joi, 21 noiembrie 2024, începând cu ora 9:00, Simpozionul Național „Civilizații preistorice şi antice pe teritoriul
Încep Zilele Nordului
În perioada 12-14 august, la Darabani, județul Botoșani, în cel mai nordic oraș al țării, se desfășoară cea de-a noua ediție a festivalului Zilele Nordului. Manifestarea, axată pe cultură, sport, film, călătorii și muzică, are și o consistentă componentă civică și de voluntariat. Devenit deja un eveniment de tradiție, festivalul adună tineri dornici să cunoască locuri noi, să participe la tururi ghidate prin regiune, să descopere istoria zonei, dar și să înțeleagă spiritul locului.
Un moment important este dedicat reconstrucției primei școli sătești de stat din Moldova, printr-o clacă organizată cu voluntari și meșteri locali, folosind numai tehnici și materiale tradiționale, pe șantier urmând să aibă loc și o conferință de patrimoniu, organizată împreună cu Filiala Nord-Est a Ordinului Arhitecților din România, cu participarea a 50 de arhitecți și specialiști din regiune. „Suntem foarte bucuroși să ne putem continua munca la cauzele noastre din Nord: reconstrucția Primei Școli, campania #AlăturiDeUcraina și, mai ales, construirea an de an a unei echipe a Nordului tot mai mare, făcută din tinerii de acasă și din cei plecați cine știe pe unde”, a declarat Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord, inițiator și organizator al festivalului.
Alt punct central al programului este dezbaterea, organizată în fiecare an, sub genericul „Întâlnirile Nordului”, o „conferință de idei” pe teme legate de comunitate (creștere, dezvoltare, educație, civism). Invitații din acest an sunt Radu Szekely, consilier al ministrului educației și cercetării și fondator al Școlii Finlandeze din România, Vladimir Us, fondator al Asociației Oberliht din Chișinău și al Coaliției Sectorului Independent din Cultură din Republica Moldova, și psihoterapeuta ieșeană Raluca Bejenariu, co-fondatoare a festivalului Romanian Mental Health Film din Iași. Ediția 2022 are și un invitat special, pe scriitorul Matei Vișniec, care își va lansa, la Darabani, volumul „Un secol de ceață”.