Ministerul Apărării Naționale organizează, în perioada 24-29 aprilie 2025, o serie de activități, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în semn de recunoștință pentru curajul, sacrificiul și devotamentul
Ținutul Momârlanilor în imagini
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziția „Ținutul Momârlanilor, țara dintre Jiuri” realizată în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural. Expoziția prezintă frumusețea peisajelor, portul tradițional, dar și obiceiurile care se mai păstrează și azi în zonă.
Momârlanii sunt locuitori ai Văii Jiului, depresiunea înconjurată de munții Șureanu, Parâng, Vâlcan și Retezat, străbătută de cele două Jiuri. Ei au format o comunitate de o rară stabilitate și trăinicie în timp, care a rămas până în ultima vreme foarte puțin cunoscută. Expoziţia „Ținutul Momârlanilor, țara dintre Jiuri” ne introduce într-o lume fascinantă, cuprinsă într-o suită de povești fotografice din istoria acestui tărâm românesc. E locul în care tradiția vibrează în portul strămoșesc, pe care bătrânii și copiii îl poartă cu sfințenie.
Paul Bordaș, inițiatorul programului de redescoperire și promovare a patrimoniului natural și cultural „Romania Student Tour”, spune că fiecare album fotografic creat constituie un mesaj pentru generațiile care vor urma, iar pentru a ne cunoaște rădăcinile, e musai să trecem prin țara dintre Jiuri.
La deschiderea expoziției a luat parte și Simona Bucura-Oprescu, ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, care a precizat că „proiectul «Romania Student Tour» e dovada clară că atunci când cultura, tinerețea și pasiunea se întâlnesc, rezultatul nu poate fi decât inspirațional. Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale e onorat să susțină astfel de inițiative care pun în lumină ceea ce avem mai valoros: patrimoniul natural și cultural și energia tinerilor care vor să-l ducă mai departe. România are viitor și, judecând după expoziția aceasta, e un viitor fotogenic”.
Claudia Șandru, președintele Asociaţiei Ținutul Momârlanilor consideră că „este esențială valorificarea patrimoniului și transmiterea tradiţiilor, obiceiurilor şi rosturilor momârlăneşti către generațiile viitoare. Asociaţia Ținutul Momârlanilor a luat fiinţă, pe de-o parte, din dorinţa de a cunoaşte, valorifica şi transmite generaţiei prezente şi viitoare zestrea tradiţiilor, obiceiurilor şi rosturilor momârlăneşti şi, pe de altă parte, din voinţa de a sprijini, stimula şi implementa proiecte de natură cultural-educative, sociale şi turistice în vederea revitalizării şi dezvoltării ţinutului locuit de momârlani. Asociaţia se doreşte a avea trei coordonate directoare, respectiv conservare - promovare - dezvoltare, în sensul tezaurizării patrimoniului cultural material şi imaterial aparţinător comunităţii de momârlani, în vederea cunoaşterii şi valorificării sale locale, naţionale şi europene, precum şi desfăşurarea de diverse activităţi socio-educative în rândul tinerilor, de natură a contribui la revigorarea socio-economică a meleagurilor momârlăneşti”.
Programul „Romania Student Tour” este un concept original privind redescoperirea și promovarea patrimoniului cultural și natural al României. (A. D.)