La Casa Academiei din București va avea loc azi, 1 iulie, de la ora 12:00, conferința intitulată „Imaginea de export a României, reflectată în operele de artă expuse la New York World’s Fair (1939-1940). Analize, identificări, descoperiri”, susținută de Eduard Andrei, cercetător în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.
„Istoria benzii desenate“, la Muzeul de Artă Contemporană
Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) va găzdui, în perioada 16 iunie-16 octombrie, Muzeul Benzii Desenate, "o continuare firească a expoziţiei şi volumului "Istoria Benzii Desenate Româneşti", realizat de Alexandru Ciubotariu împreună cu Dodo Niţă în toamna anului 2010", informează un comunicat al Institutului Cultural Român. Muzeul va avea două spaţii expoziţionale, o mediatecă (bibliotecă şi spaţiu de proiecţie), o zonă destinată creaţiei şi atelierelor, precum şi un spaţiu pentru dezbateri. O expoziţie permanentă de tezaur va cuprinde lucrări originale ilustrând istoria benzii desenate româneşti, iar patru expoziţii temporare vor fi dedicate lucrărilor contemporane.



.jpg)