Lăcașul ansamblului mănăstiresc Seaca Mușetești din comuna Poboru, județul Olt, monument istoric de importanță națională, vechi de peste 500 de ani, va fi consolidat și restaurat cu fonduri europene.
La 70 de ani, Uca Marinescu ne invită „În jurul lumii“
În perioada 11 - 28 noiembrie, Sala Foaier a Muzeul Ţăranului Român găzduieşte expoziţia "În jurul lumii", o sinteză a celor mai frumoase panorame surprinse de exploratoarea româncă Uca Marinescu. Temerara, în vârstă de 70 de ani, a călătorit pe cinci continente, a traversat trei oceane şi timp de cinci luni, a trecut prin Venezuela, Ecuador, Galapados, Brazilia, Amazon, Panama, Guatemala, Mexic, SUA, Canada, Japonia, China, Birmania, Bhutan, Cambodgia, Armenia, Georgia, Kazahstan, Azerbaidjan, Iran, Emiratele Arabe Unite, Kenya, Madagascar, Franţa şi România. Expoziţia va cuprinde peste 200 de fotografii realizate de Uca Marinescu în călătoria sa în jurul lumii, din acest an. Vernisajul va avea loc joi, 11 noiembrie, de la ora 17:00.



.jpg)