Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Mănăstirea Dragomirna, la Muzeul Brukenthal
Sâmbătă, 16 mai, de la ora 10.00, Muzeul Naţional Brukenthal, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu şi Muzeul Bucovinei organizează o serie de evenimente sub genericul „Mănăstirea Dragomirna - de la monumental la miniatură“.
Cu acest prilej, va fi deschisă expoziţia omonimă, ce cuprinde fotografii realizate de Petru Palamar şi miniaturi lucrate în Atelierul de pictură al Mănăstirii Dragomirna; curatorul expoziţiei este prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca.
Vernisajul va fi urmat de lansarea volumului „Mănăstirea Dragomirna“, al autorilor Tereza Sinigalia, Petru Palamar, Carmen Cecilia Solomonea. De asemenea, va fi organizată masa rotundă „Arhitectura medievală de zid. Laic şi religios în Moldova şi Transilvania“, deschisă specialiştilor în domeniu.
Evenimentele fac parte din seria manifestărilor menite să marcheze Ziua Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. De asemenea,se înscriu în programul Axele culturale Brukenthal, dezvoltat de Muzeul Naţional Brukenthal. (Oana Rusu)