„Brâncuşi. Sindromul” şi „Muzeul Muzeelor” sunt expoziţiile- eveniment care vor fi deschise de mâine, 12 iunie 2026, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), anunţă instituţia muzeală pe pagina
Metrouri de poezie în Varşovia
Metropoezia este o campanie de promovare a poeziei europene în rândurile masei mari a publicului varşovian. Aflată la a treia ediţie, manifestarea se desfăşoară anul acesta în perioada 6 şi 30 septembrie, şi are ca temă "Oraşul - sărăcie şi excludere socială în poezia europeană contemporană". Timp de aproape o lună, câte o poezie, în original şi în traducere, este afişată în vagoanele şi staţiile de metrou din Varşovia, pe locurile destinate de obicei reclamelor. Apar numele unor poeţi din Austria, Cipru, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Franţa, Grecia, Irlanda, Islanda, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia. Dintre creatorii români, la campania de anul acesta, va fi prezent poetul Răzvan Ţupa.



.jpg)