Sala „Brâncuşi” din Galeria de Artă Românească Modernă a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) a fost redeschisă publicului în 11 martie 2026, astfel că, pe lângă lucrări de tinereţe ale
Mircea Cărtărescu, favorit la premiile Nobel pentru literatură
Scriitorul Mircea Cărtărescu se numără printre favoriţii la Premiul Nobel pentru literatură pe 2011, potrivit caselor de pariuri din Marea Britanie, unde cea mai mare cotă o are poetul sirian Adonis, informează ediţia electronică a publicaţiei "The Guardian". Potrivit Mediafax, la începutul acestui an, Adonis a câştigat Premiul "Goethe", cel mai prestigios trofeu literar oferit în Germania. Poetul sirian este considerat marele favorit la Premiul Nobel pentru literatură de anul acesta, al cărui câştigător va fi anunţat curând. Sezonul premiilor Nobel pe 2011 au debutat pe 3 octombrie. Laureaţii primesc câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 10 milioane de coroane suedeze, care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.


