Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Montare nouă a piesei „Angajare de clovn” de Matei Vişniec
Anul 2017 începe în forță la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, cu premiera de pe 8 ianuarie a spectacolului „Angajare de clovn” de Matei Vişniec, în regia şi cu conceptul artistic semnate de Ion Caramitru.
Din distribuţie fac parte actorii Petre Ancuţa, Emilian Mârnea, Florin Călbăjos, precum şi mai mulţi artişti ai Circului Globus, printre care se află iluzionistul Antonio, Vanda Rotaru, clovnul Cristiano (cu Miss & Eliz), Camelia Lazăr, Bogdan Andreescu.
Piesa lui Vișniec a fost aleasă în anul 1991 cea mai bună piesă a anului la concursul UNITER, și între timp „Angajare de clovn” a devenit una dintre cele mai jucate piese contemporane, şi nu doar pe scenele noastre.
„Această piesă mi‑a purtat noroc. După ce am tradus‑o în franceză, ea şi‑a găsit imediat un ecou în Franţa şi în alte multe ţări, a fost unul dintre marile mele succese la Avignon, dar şi în Germania, Italia, Statele Unite, Brazilia, Rusia, Turcia, Polonia...”, spune autorul, citat de Agerpres, despre piesa scrisă în 1986.
Premiera va avea loc în prezenţa autorului, în aceeaşi zi Matei Vişniec fiind şi invitatul Conferinţelor Teatrului Naţional. Cu această ocazie, de la ora 11:00, la Sala Mică, scriitorul român va vorbi despre „Festivalul de la Avignon, capitala mondială a teatrului”.