La jubileul de 150 de ani de la fondarea Academiei Române, Patriarhia Română a editat o monografie-album a clericilor Bisericii Ortodoxe Române care au fost membri ai celui mai înalt for de excelenţă
Oraşul văzut de generaţia '80
Pe 4 aprilie, la Galeria Victoria Art Centre, la ora 19.00, este vernisată expoziţia „Oraşul văzut de generaţia '80“, reunind lucrări ale unor artişti care prin vârstă aparţin unei generaţii care a trăit ceauşismul până la ultimele consecinţe. Sunt artişti din principalele oraşe ale ţării, dintre care îi amintim pe Roxana Trestioreanu, Marilena Preda Sânc, Călin Dan, Dan Perjovschi, Valeriu Mladin, Petru Lucaci. Expoziţia este deschisă până în 25 mai şi este realizată în parteneriat cu Universitatea de Arte din Bucureşti. Curator este profesorul Adrian Guţă, care a declarat că publicul va fi confruntat cu cea mai importantă expoziţie de acest gen deschisă în ultimii douăzeci de ani.


