La Palatul Culturii din Iași va avea loc vineri, 20 martie, de la ora 12:00, lansarea volumului „Scoarţe, covoare, drăgare. Studiu introductiv, aparat critic şi corpus de documente”, semnat de cunoscuții
România, invitată de onoare la Torino
Poimâine se deschide Salonul de Carte de la Torino, care, după cel de la Frankfurt, este cea mai importantă manifestare în domeniu din toată Europa. Anul acesta, România este invitată de onoare, şi astfel vor participa la eveniment şi un număr mare de scriitori din ţară. De anul trecut, graţie programului derulat de ICR, TPS, Translation and Publication Support Programme, au apărut 22 de titluri din literatura română în italiană, la edituri importante. În perioada 10-13 mai vor avea loc întâlniri, dezbateri şi lansări de carte, dintre care amintim volume semnate de Ana Blandiana ("O lume în silabe"), Gabriela Adameşteanu ("Dimineaţa pierdută"), Doina Ruşti ("Omuleţul roşu"), Ruxandra Cesereanu ("Coma"). De asemenea, vor fi lansate cele mai cunoscute volume ale istoricului Neagu Djuvara, apărute în italiană, "O istorie a românilor povestită celor tineri", precum şi "Între Orient şi Occident".


