Şerbana Drăgoescu, farmecul tapiseriei

Şerbana Drăgoescu, alături de Cella Neamţu, este un nume de referinţă al artei noastre decorative. Am vorbit cu ea în mai multe rânduri şi de fiecare dată am fost impresionat de generozitatea cu care-l tratează pe acela care-i pune întrebări, purtându-se firesc şi neadoptând cine ştie ce atitudine scorţoasă. Tatăl ei, Radu Drăgoescu, mare şahist, era un gentleman, şi de la el a învăţat ce înseamnă delicateţea şi în acelaşi timp fermitatea. Tapiseria pentru ea a reprezentat un mijloc de-a se exprima cât mai impersonal cu putinţă. A făcut şi pictură, dar a considerat că artele decorative, din păcate puse pe un plan secund, merită să fie altfel privite de oameni. Opera ei oglindeşte o asemenea strădanie de-a scoate din uitare tapiseria şi de a-i reda statutul care i se cuvine. "Perete viu", aşa ceva este o tapiserie lucrată cu măiestrie. Nu mai suntem înconjuraţi de pietre moarte, ci îmbrăcată de împletiturile savante ale unui mare artist casa noastră capătă duh. Prin lucrările sale Şerbana Drăgoescu a dat viaţă materiei. Persoană credincioasă, ştie că nimic din ceea ce facem nu este la întâmplare. Prin creaţiile ei se integrează într-un plan cosmic, într-o germinaţie universală, cu toată fiinţa ei ţese şi se lasă ţesută pentru a se regăsi pe un alt tărâm. Cu alte cuvinte, tot ceea ce aici reprezintă labirinturi şi noduri dincolo întruchipează sublime dezlegări. Şerbana Drăgoescu este artistul care a împletit mult pentru ca într-o altă lume să trăiască fericirea despletirii. Lucrările ei pulsează şi zvâcnesc. Exprimă o viaţă intensă, dar în egală măsură trăiesc şi printr-o mare făgăduinţă. Între meşterul laborios, dar fără har şi sihastrul contemplativ, Şerbana a ales calea de mijloc, lucrarea mântuitoare a mâinilor. Aceasta înseamnă artă adevărată în care experimentul nu are voie să-şi facă de cap şi în care sufletul celui care lucrează de fapt jertfeşte.