Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“, deschiderea stagiunii
Pe parcursul stagiunii 2011/2012, Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" va prezenta spectacole adresate tuturor categoriilor de vârstă: operetă ("Liliacul", "Silvia", "Voievodul Ţiganilor", "Văduva Veselă", "Contesa Maritza), musical ("Rebecca", "Paris, mon amour", "Romeo şi Julieta", "Supermarket", "Broadway-Bucureşti"), teatru-dans ("Maria de Buenos Aires", "Royal Fashion"), spectacole pentru copii ("Frumoasa din Pădurea Adormită", "Micuţa Dorothy", "Cocoşelul neascultător", "Gulliver în Ţara Piticilor").
În paralel cu activitatea de spectacol, teatrul va continua în această stagiune activităţile cultural-educaţionale dedicate copiilor. Astfel, proiectul "Creşte prin Artă" include atât ateliere de creaţie pentru copii, organizate la fiecare sfârşit de săptămână ("Serile Copiilor"), şi ateliere tematice, cât şi o serie de activităţi aflate în curs de dezvoltare: cursuri variate (actorie, cor, balet, muzică tradiţională), conferinţe sau sesiuni de dezbatere şi argumentare pe teme culturale. Şi în acest an, Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" va organiza Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical "Viaţa e frumoasă!", ajuns la cea de-a patra ediţie. Urmând să se desfăşoare între 10 şi 20 noiembrie, festivalul va aduce în Bucureşti nume însemnate ale scenei naţionale şi internaţionale de gen şi va include o gamă variată de evenimente: spectacole de operetă, musical şi teatru-dans, dar şi concerte, concursuri, gale, lansări de carte, conferinţe, ateliere şi proiecţii, reunind invitaţi din peste opt ţări (Ungaria, Rusia, Italia, Franţa, Slovacia, Ucraina, Marea Britanie, SUA).