În Aula Academiei Române se va desfășura, în 5 mai 2026, Simpozionul omagial Zoe Dumitrescu-Bușuleanga, eveniment care include și proiecția documentarului „Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cununa devenirii”,
Trei concerte la Ateneul Român în luna august
Ateneul Român invită publicul, luna aceasta, la trei concerte: Orchestra de Tineret a Sloveniei - în 7 august, Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal, în 14 august, şi Orchestra Sinfonietta, dirijor şi solist violonistul Alexander Sitkovetsky, în 21 august, concert care încheie Festivalul Internaţional „Vara Magică”.
Wiener Jeunesse Orchester (Orchestra Naţională de Tineret a Austriei) a susţinut deja, zilele acestea, un concert extraordinar pe scena Ateneului Român, unde a interpretat, sub conducerea dirijorului Herbert Bock, un program captivant: Uvertura „Candide” de Leonard Bernstein, compusă în 1956 şi care este o mostră de virtuozitate orchestrală, îmbinând elemente de muzică clasică şi jazz, caracteristice stilului eclectic al lui Bernstein; Concertul pentru vioară în re major de Wolfgang Korngold; Simfonia nr. 1 în re major „Titanul” de Gustav Mahler, informează Agerpres.
Ansamblul, fondat în 1987 la Viena, este compus din studenţi talentaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani proveniţi din toate oraşele austriece, potrivit unui comunicat de presă. (G.Z.)



.jpg)