Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Vioara care tămăduieşte răni de un sfert de secol
Au trecut 25 de ani de la Revoluţia din 1989. Revoluţie care, după cum spunea profesorul şi istoricul Adrian Cioroianu într-o emisiune de televiziune, nu ar trebui să ridice pentru nimeni vreun semn de întrebare cu privire la autenticitatea ei, ea validându-se, în primul rând, prin efectele ei, care însumate dau libertatea de astăzi.
Pentru cei care au pierdut pe cineva în acele zile fierbinţi este greu, sărbătorile vin „la pachet” cu suferinţa despărţirii. Mai ales pentru ei şi în amintirea celor căzuţi, violonistul Alexandru Tomescu va concerta, vineri, pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, alături de Orchestra Naţională Radio, în cadrul evenimentului “În memoria unui înger”.
La pupitrul Orchestrei Naţionale Radio se va afla dirijorului ei principal, Tiberiu Soare.
Propunem să trecem uşor peste titlul evenimentului, acesta fiind, de bună seamă, mai mult metaforic ales, dar prea puţin corect - teologic vorbind -, şi să ne concentrăm pe programul în sine: în prima parte a serii vor fi trei cântece sacre semnate de Carlo Gesualdo da Venosa (Ave, Regina Coelorum; Hei Mihi, Domine şi Tribulationem et dolorem), apoi se va asculta Concertul pentru vioară şi orchestră — "În memoria unui înger", creaţie a compozitorului austriac Alban Berg. A doua parte a concertului va cuprinde Simfonia a IV-a, creaţie a lui Gustav Mahler, interpretată cu participarea Corului Academic Radio (condus de Dan Mihai Goia), a sopranei Mădălina Barbu, multipremiată la mai multe concursuri de canto, şi a violonistului Virgil Zvorişteanu, concert maestru al Orchestrei Naţionale Radio.
Solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi muzicieni români, Alexandru Tomescu are privilegiul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio. (Dan Cârlea)