Academia Română a sărbătorit astăzi, 6 aprilie 2026, în sesiune festivă, împlinirea a 160 de ani de la fondare. Evenimentul s‑a desfășurat în Aula Academiei Române, reunind academicieni, profesori
Viori italiene în stagiunea Filarmonicii „George Enescu“
Deschiderea stagiunii camerale, din data de 1 octombrie, a Filarmonicii „George Enescu“ va fi marcată de un concert extraordinar al violonistului Uto Ughi şi al pianistului Bruno Canno. Muzicienii italieni vor urca pe scena Ateneului Român într-un eveniment ce va marca preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Italia şi Ziua Internaţională a Muzicii. Evenimentul va fi organizat de Ambasada Italiei în România, în parteneriat cu Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură, Filarmonica „George Enescu“ şi Universitatea „George Enescu“ din Iaşi.
Violonistul Uto Ughi este celebru în întreaga lume, el cântând cu viorile sale - una de Guarnieri del Gesu, fabricată în 1744 şi o vioară Stradivarius din 1701, pe scenele celor mai importante festivaluri ale lumii şi cu orchestre celebre: Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Simfonică din Boston, Orchestra din Philadelphia, New York Philarmonic, Orchestra Simfonică din Washington. (Dan Cârlea)


