La Casa Academiei din București va avea loc azi, 1 iulie, de la ora 12:00, conferința intitulată „Imaginea de export a României, reflectată în operele de artă expuse la New York World’s Fair (1939-1940). Analize, identificări, descoperiri”, susținută de Eduard Andrei, cercetător în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.
Zilele filmului irlandez
Pe 15 şi 16 noiembrie va avea loc la sediul ICR Bucureşti, din Aleea Alexandru, Festivalul filmului irlandez, aflat la a patra ediţie. Proiecţiile vor începe la ora 18:30, iar intrarea este liberă, în funcţie de locurile disponibile. Evenimentul este organizat de Ambasada Irlandei la Bucureşti în parteneriat cu ICR. Invitat este Excelenţa Sa Oliver Grogan, ambasadorul Irlandei în ţara noastră. Festivalul cuprinde lungmetraje şi scurtmetraje recente care oglindesc nivelul artistic al cinematografiei din ţara situată la extremul occident al continentului. Filmele în engleză vor fi subtitrate în română, iar cele în irlandeză, în engleză şi română.



.jpg)