A fi Om înseamnă a fi ortodox

A început școala cu noutăți privind bursele, admiterea și statutul unor materii de studiu. O surpriză de proporții, având consecințe importante pe termen lung, este introducerea, în ultima clipă, în urma unei dezbateri aproape inexistente, în trunchiul comun, a unei noi materii: „Istoria evreilor. Holocaustul”. Este interesant că, dacă pentru această materie, care trebuie studiată obligatoriu de către toți elevii din România, sunt ignorate problemele de conștiință și de Constituție pe care le poate naște, în privința orei de religie, care face parte tot din trunchiul comun, lucrurile sunt tot mai corecte politic. 

Astfel, Ministerul Justiției și-a manifestat „o îngrijorare vizavi de constituționalitate” privind ora de religie în școli și a recomandat o „reformulare a normei în sensul prevederii că cererea pentru participarea la ora de religie se realizează fie pentru fiecare an școlar, fie pentru fiecare ciclu de învățământ preuniversitar, în sens contrar fiind încălcat articolul 29 din Constituție privind libertatea conștiinței și articolul 1, alineatul 3, privind statul de drept, fără condi­ționarea de înscriere la oră”. Ca urmare, doamna Ligia Deca a arătat că, în noul proiect de lege, elevii „vor exprima opțiunea în scris pentru fiecare ciclu de învățământ, sau până la schimbarea opțiunii”. Ne întrebăm de ce nu se aplică aceeași măsură și la materia nou introdusă. În plus, de ce materia „Istoria comunismului din România”, menționată parcă anume pentru a abate atenția și a crea ideea unui (fals) echilibru, are caracter opțional și nu are programă. Pentru că echilibru și echitate ar fi fost dacă o materie denumită „Istoria românilor. Gulagul” s-ar fi studiat în trunchiul comun nu numai în România, ci și în alte țări. Cu același statut obligatoriu. Dar probabil că am cere prea mult. Poate pentru noi ar fi mai potrivit ca elevii să studieze, tot în trunchiul comun, „Martiri și mărturisitori din temnițele comuniste din România”. Dacă tot suntem condiționați să cunoaștem, să învățăm un adevăr istoric (al cui? cu ce scop?), atunci să ținem minte că Hristos este Adevărul. 

Ce legătură are câinele?

Are. Și nu doar aceea din fabula „Câinele și cățelul”, de Grigore Alexandrescu, căci de mai sus intuim cine este Samson care îl dumirește pe Samurache „că voi egalitate, dar nu pentru căţei”. Același Samson care, făcând caz de democrație, jinduiește la puterea leilor acestei lumi, astăzi financiară. E clar, suntem tot acolo, sau chiar mai jos. Dar mai este ceva. De curând, în grădina casei de la țară au venit, pe rând, mai întâi timid și apoi mai hotărât, trei câini. Am primit de la ei o frumoasă lecție de viață, observând nevoia lor de a avea un stăpân, nu numai un furnizor de mâncare, ci un om căruia să îi slujească, lângă care să își găsească rostul. Adică să i se dedice total, până la jertfă. Iar jertfa pentru altul este una din cele mai tari definiții ale dragostei (pentru om) și ale devotamentului (pentru animale). Vedem „că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru” (Romani 22, 23). Tânjim după veșnicie, nimic altceva nu satură în afara lui Dumnezeu. Omul este făcut să I se dedice în totalitate lui, să Îl slujească din toate puterile, cu toată dragostea și devotamentul. Cât de departe suntem de această rânduire a vieții? La drept vorbind, unde se situează cei care boicotează ora de religie, punând astfel piedică Domnului și Dumnezeului martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste pentru un ciolan ideologic? 

Nimic întâmplător, totul proniator

Pentru că numai în slujrea lui Dumnezeu cu toată dragostea ne găsim fericirea personală, obișnuiam, ca exemplu, să duc elevii în fiecare toamnă la Biserica „Sfânta Vineri”-Nouă, să ne închinăm Sfintei Cuvioase Parascheva. Părăsind lumea și împărțind averile săracilor, sfânta a împlinit desăvârșit cuvintele Domnului: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Minunata descoperire a sfintelor sale moaște atrage atenția asupra modului în care Dumnezeu proslăvește sfinții Săi.

Mă gândesc la cuvintele părintelui Arsenie Papacioc, care cred că sunt valabile în contexte tot mai largi: „Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu știința lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuți sau să te folosești”. Și așa cum Dumnezeu a rânduit ca prin îngroparea trupului unui marinar să se descopere sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva și nepăsarea celor ce le-au găsit să fie zdruncinată, poate că și impunerea acestei noi materii obligatorii de studiu privind istoria evreilor și Holocaustul ne va determina să nu mai lăsăm îngropați Sfinții Martiri și Mărturisitori ai temnițelor comuniste, ci să ținem seama de semnele lor minunate și să îi așezăm la locul de cinste cuvenit. Mai mult, după nădejdea unei bune prietene, fostă colegă la Teologie și profesoară de istorie, care predă istoria evreilor cu Vechiu­l Testament deschis pe bănci mai mult decât la ora de religie, noua materie poate face ca elevii să prindă drag și de studierea împlinirii profețiilor mesianice în Noul Testament. 

Ortodoxia naște sfinți

Psihologia arată că manipularea prin inducerea unui sentiment de culpabilitate în celălalt este foarte eficientă. Când este bine calculată, ea determină un comportament compensatoriu cu o mulțime de beneficii pentru persoana care joacă rolul victimei și nu își asumă responsabilitatea pentru erorile ei, aruncând vina pe alții. Este valabil și pentru neamuri. Privită în această lumină, noua materie obligatorie ridică unele semne de întrebare, pentru că soarta unui neam poate fi radical schimbată prin educație. El poate înflori, se poate amesteca, stinge sau poate fi cucerit fără luptă, în funcție de ideile însămânțate în cugetele și inimile tinerelor generații.

În cuvântul său de la ITO 2023, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a arătat că transformările se pot produce rapid, în câte­va generații. Viața unui neam, născut cândva în istorie, depinde de idealurile care îl animă. Sunt neamuri care mor, dar și neamuri care vor intra în picioare în veșnicie, după rânduiala lui Dumnezeu și alegerea lor liberă de a fi cu El sau nu. Deși nu este în spiritul poporului nostru smerit, în acest context ar trebui să luăm exemplu și să cerem să se studieze obligatoriu „Martiri și mărturisitori din temnițele comuniste din Romania”. Este timpul să iasă la lumină Sfinții închisorilor. Ei, care au trăit cele mai întunecate prigoniri în vremea comunismului, să fie cinstiți și invocați ca mijlocitori în vremurile neocomuniste care vin, amalgam de ideologii străine de duhul ortodox, cuminte al neamului. Și dacă școala va fi tot mai puțin un spațiu de păstrare a identității religioase, naționale, culturale, Biserica, prin programe precum „Hristos împărtășit copiilor”, poate promova viața acestora și oferi astfel o alternativă viabilă pentru tinerii tot mai bulversați de aceste ideologii. Ei vor putea găsi Adevărul, asemenea părintelui Rafail Noica: „Multe dubii şi neînţelegeri am avut. Am trecut, ca mai toată lumea care caută, prin crize (...), care m-au condus la un rezultat mai mult sau mai puţin spectaculos. Unul dintre cele mai mari (sau poate cel mai mare) a fost revenirea la Ortodoxie şi Bunul Dumnezeu, profitând de prostia mea, în loc să mă pedepsească (...), mi-a descoperit Ortodoxia ca fiind firea omului”. Și, dacă este lesne de înțeles că a fi ortodox presupune a fi om, cu tot ce înseamnă aceasta, reciproca este la fel de valabilă, ca formă tare a afirmației. Pentru că Hristos a fost ortodox, a fi Om înseamnă a fi ortodox. Și nu mai este nimic de adăugat.