Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Mărturii despre importanţa educației religioase
„Mie îmi place ora de religie pentru că ne învață Adevărul și lumina credinței. Bine ne este nouă dacă ascultăm cuvintele profesorului când ne tâlcuieşte. Noi învățăm la religie despre dragostea lui Hristos, cum să fim creştini adevărați şi cum putem să ne mântuim. Mi-ar plăcea foarte mult ca profesorii să fie blânzi și răbdători la explicații, chiar dacă întrebăm ceva nepotrivit și prin aceasta hulim poate pe Domnul, din neştiință, mintea noastră fiind de şcolar. Totodată, am înţeles că Dumnezeu este mereu cu noi și ne îndeamnă să ne comportăm creștinește, să-i ajutăm pe cei săraci, cu milostenie și dragoste frățească."
Gabriela Raban (clasa a VIII-a), București, locul I la olimpiada de religie - etapa pe municipiu
„Ora de religie a avut o însemnătate deosebită pentru mine. A fost punctul de pornire pentru viața mea duhovnicească de astăzi. Nu știam nimic despre Biserică și despre tot ceea ce înseamnă viața de creștin. De asemenea, profesorul de religie a avut un rol foarte important pentru că ne-a învățat să participăm la slujbele bisericești, ne-a explicat cât sunt de importante postul, spovedania deasă și Sfânta Împărtășanie. De aceea, consider că este o legătură strânsă între citirea cărților sfinte, participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Pot afirma că secretul unei vieți cu adevărat împlinite este prezența lui Hristos în noi. Cunoscând frumusețile duhovniceşti, cred că o viață fără Dumnezeu nu e deplină."
Alina Cristea (30 de ani), asistent medical generalist