Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Elevi-artişti la Festivalul de teatru şcolar „Hai la teatru!”
Astăzi debutează Festivalul de teatru școlar „Hai la teatru!”, organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iaşi. Timp de două zile, evenimentul reunește într-un program dens 616 elevi-artiști pregătiți de 81 de coordonatori. „Una dintre primele manifestări de acest gen din România, festivalul a devenit, în cele 13 ediții ale sale, o adevărată platformă de exprimare artistică pentru copii și tineri care admiră teatrul și care au dorit să-l practice în beneficiul dezvoltării personale”, susţin reprezentanţii instituţiei de cultură.
Structurată pe categorii de vârste (clasele I-IV, V-VIII și IX-XII), competiția va pune în valoare creativitatea concurenților, adaptarea repertoriului la vârsta și preocupările artiștilor, originalitatea și dezinvoltura scenică. Performanța trupelor de teatru școlar va fi evaluată de jurii alcătuite din actori ai Teatrului Luceafărul, iar premiile constau în jucării, cărți şi rechizite.
Anul acesta vor performa pe scena festivalului 56 de trupe din municipiul Iași, dar şi din alte judeţe, precum: Ţibăneşti, Miroslava, Tg. Frumos, Pașcani, Satu Nou, Belcești, Costuleni sau Hodora. Este salutară prezenţa în concurs a trupei de teatru de la Liceul de nevăzători „Moldova” din Târgu Frumos, ceea ce demonstrează că arta teatrală învinge toate barierele.
„Alegerea zilelor de 20 și 21 martie pentru Festivalul «Hai la teatru!» nu este aleatorie. Pe 20 martie se celebrează în întreaga lume Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret, sub emblema «Du un copil la teatru, pentru a vedea, a auzi, a simți, a gândi, a imagina». Nu există o altă modalitate mai eficientă de-a aduce publicul tânăr la teatru decât oferindu-i scena, iar colegilor și prietenilor șansa de a-i admira și aplauda pe artiști pentru efort și reușită”, după cum a precizat Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului „Luceafărul”.



.jpg)