S-au împlinit zece ani de când Moara de hârtie din Comana a lansat un mărțișor aparte, lucrat din hârtie manuală cu inserții florale și cu urări în versuri, numit Cărțișor. Nămeții au troienit drumurile, dar sâmbătă, 21 februarie, echipa care bucură oamenii cu mărțișorul cultural a sărbătorit evenimentul cu prietenii - adulți și copii din comunitate care beneficiază de existența Cărțișorului.
Festival internaţional de poezie „Nichita Stănescu“ la Ploieşti
Manifestările prilejuite de cea de a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie "Nichita Stănescu" au început miercuri la Ploieşti cu o caravană de poezie care va străbate 12 localităţi, până pe data 29 martie. A doua parte a manifestării, care se va desfăşura la Ploieşti, între 28-31 martie va fi onorată de participarea unor oameni de cultură din ţară şi de peste hotare şi de prieteni ai lui Nichita Stănescu. Oaspeţii vor fi primiţi la Colegiul "Nichita Stănescu" din Ploieşti, pe 29 martie, unde va avea loc o evocare a operei poetului, la monumentul din curtea colegiului. Manifestările culturale se vor încheia în data de 31 martie, cu gala laureaţilor şi decernare a premiilor festivalului, la care vor participa acad. Eugen Simion, preşedintele juriului, acad. Augustin Buzura şi Varujan Vosganian, din partea Uniunii Scriitorilor din România, precum şi prieteni de peste hotare ai poetului: Adam Puslojic, Valeriu Matei, Mihai Cimpoi, Vasile Tărâţeanu şi Miljurko Vukadinovic. Ca în fiecare an, evenimentul se va derula cu sprijinul Academiei Române şi al Uniunii Scriitorilor din România, al autorităţilor publice locale şi cu participarea tuturor instituţiilor culturale din municipiul Ploieşti, conform Agerpres.


