Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Grădiniţa şi liceul vor deveni obligatorii
Până în anul 2020 grupa mare de la grădiniță și liceul devin obligatorii, au decis senatorii într-un proiect de lege care conţine mai multe modificări la legea educaţiei naţionale. Obligatorii vor deveni şi grupa mijlocie şi grupa mică de grădiniţă până în anul 2023, respectiv 2030. „Până atunci va trebui să ne pregătim, să urmărim capacitatea şcolilor noastre, a grădiniţelor. Acum 15 ani aveam 260.000 de copii pe generaţie, anul trecut am avut 140.000. Nu îmi fac probleme de cuprindere în şcolile şi grădiniţele noastre”, a spus ministrul Ecaterina Andronescu. Până în anul 2021 în toate şcolile se va înființa „Catalogul Online”, platformă școlară online pentru publicarea zilnică a notelor și absențelor elevilor.



.jpg)