Perioada actuală a societăţii globale este una de criză, cel puţin aşa este descrisă ea de analişti sau de alţi specialişti în domeniu. Este foarte greu ca omul să descopere adevărata etică, el găsindu-se mai tot timpul în mijlocul unui conglomerat de valori din ce în ce mai puţin selectate. Cum ar putea fi ierarhizate adevăratele valori etice şi cum se deosebesc ele de celelalte aşa-zise valori? Putem vorbi despre o criză economică sau mai mult despre o criză spirituală? Sunt doar câteva întrebări la care ne va răspunde domnul Titziano Salvatera, profesor de etică socială, economie politică şi marketing la Universitatea Silesiana din Roma, Facultatea de Ştiinţele Comunicării Sociale.
„Trăim într-o epocă fascinantă, dar în acelaşi timp dificilă şi caracterizată diferit“
Domnule profesor, cum aţi putea descrie ierarhizarea valorilor etice în actualitatea societăţii moderne?
Valorile sunt foarte diversificate şi aproape fiecare persoană are tendinţa de a le adapta, chiar dacă multe dintre ele sunt lipsite de coerenţă. În felul acesta, se naşte un fel de Turn Babel în lumea occidentală şi este foarte greu să comunici şi să te confrunţi în acelaşi timp. Astăzi nu mai există nici o graniţă între economie, cultură sau sociologie, pentru că de foarte multe ori se confundă între ele. De exemplu, sportul este un factor social, dar cu o foarte mare influenţă economică. Dintr-o altă perspectivă, putem afirma că sistemul de valori se schimbă extrem de rapid: ceea ce astăzi funcţionează, mâine s-ar putea să nu mai meargă. Trăim într-o epocă fascinantă, dar în acelaşi timp dificilă şi caracterizată diferit. Mijloacele media ne poartă în aproape toată lumea, mijloacele de transport au redus distanţele, internetul ne pune în contact cu toate persoanele, informatica ne pune în dificultate şi, de foarte multe ori, confundăm ceea ce este real cu ceea ce este ireal, într-un cuvânt se schimbă în permanenţă conceptul de timp şi de spaţiu. Este pentru prima dată când lucrurile acestea s-au infiltrat perfect în cursul umanităţii.
„Mesajul hristic ne spune clar care sunt valorile după care trebuie să ne conducem“
Care ar fi adevărata scară pe care creştinul ar trebui să se poziţioneze vis-a-vis de această pluritate de „valori“? Există o etică religioasă a responsabilităţii faţă de economic?
Omul este dezorientat în mijlocul acestor evenimente aflate în continuă schimbare. Astfel, etica se inserează în acest cadru cu ţinta de a-l face pe om să înţeleagă ceea ce trebuie înţeles. Pentru ca lucrul acesta să fie posibil, etica se foloseşte de două instrumente: primul se rezumă la o gamă de valori de referinţă, pentru că nu poţi avea o abordare normală asupra vieţii fără a avea anumite principii corecte după care să te ghidezi, iar al doilea se rezumă la cunoaşterea timpului în care trăim, la a avea instrumentele cu ajutorul cărora să putem înţelege timpul nostru. Nu este de ajuns să ai doar valori, este necesar să ai şi capacitatea de a le recunoaşte, capacitate pe care o putem educa pe tot parcursul vieţii. Pentru creştin, lucrul acesta este foarte uşor şi simplu, pentru că mesajul hristic ne spune clar care sunt valorile după care trebuie să ne conducem, însă nu ne putem opri aici fără să avem capacitatea de a le înţelege, de a reflecta în permanenţă asupra lor, de a reacţiona asupra evenimentelor, asupra cauzelor care determină evenimentele şi asupra consecinţelor acestora.
„Economia este un instrument care trebuie aşezat în serviciul omului“
Cum ar putea fi pus economicul în serviciul omului fără ca omul să fie servul economicului?
Trăim un timp în care economia pare să fi devenit lucrul cel mai important. Mass-media propune imagini în care aspectul economic domină asupra celorlalte. Banul pare a fi valoarea primă a omului. Implicarea persoanelor este determinată de statutul social, dar lucrul acesta nu înseamnă că economia nu foloseşte. Economia are, în primul rând, rolul de a da răspunsuri din perspectiva financiară, dar, totuşi, trebuie să rămână o economie inspirată din valori. Aşadar, o economie inspirată din etică este o economie antropologică. De aici se pot naşte mai multe întrebări referitoare la modul de a trăi: Cum sunt utilizate resursele?/ Care este atenţia faţă de locul de muncă?/ Care este conceptul locului de muncă?/ Care sunt drepturile oamenilor care lucrează?/ Cum se distribuie bogăţia?/ Cum percepe comunitatea raportul cu banul?/ Cum trebuie educate noile generaţii în discursul cu economia?/ Cum este utilizat câştigul?
Nu trebuie să cădem într-o interpretare relativistă în care totul merge bine. În centru logicii noastre trebuie să stea etica responsabilităţii, care câştigă mereu valoare, care este capabilă să explice istoria valorii într-o manieră concretă.
„Singura soluţie este depăşirea vechii mentalităţi“
Se poate vorbi astăzi de o criză economică sau mai mult de o criză spirituală?
Dacă analizăm această criză, care traversează toată lumea, cu proprii noştri ochi, într-o manieră logică conştientă, putem înţelege mai multe lucruri. În sistemul occidental, anumite valori s-au demonstrat a fi false. Prima greşeală, prima valoare înţeleasă greşit a fost aceea de a crede că dezvoltarea economică poate merge la infinit, ridicând astfel şi nivelul de trai într-o manieră automată. Într-o altă ordine de idei, s-a considerat că bogăţia ar fi putut garanta fericirea persoanei şi din nou, nici aici, nu a fost demonstrat nimic. S-a dat o mare încredere sistemului financiar, bancar sau bursier. Băncile au inventat adevărate sisteme ce ipotecau viitorul oamenilor: cărţi de credit - cumperi azi şi plăteşti mâine. Sistemul era convins că dimensiunea sentimentală (emoţională) a omului ar fi stat deasupra cele raţionale. Cum se poate ieşi din criză? Ce ne spun guvernele despre abordarea etică a vieţii economice? Singura soluţie este depăşirea vechii mentalităţi pentru a se găsi o alta, mai sănătoasă. Din toate acestea trebuie să reţinem un singur lucru, şi anume că: doar economia trebuie să fie în serviciul omului, în serviciul persoanei.
„Biserica poate propune valori care sunt pentru om“
Care este datoria omului faţă de cosmos, faţă de resursele naturale? Care este mesajul Bisericii în acest sens?
Omului i se cere sobrietate, adică să folosească raţional resursele fără a nesocoti natura, cosmosul, creaţia lui Dumnezeu. Societăţilor li se cere, de asemenea, să aibă un comportament de responsabilitate bazat pe transparenţă şi corectitudine. În ceea ce priveşte respectul faţă de muncă, faţă de ambient, faţă de calitatea produselor şi a serviciilor, fără speculaţii, aceasta funcţionează şi pentru asociaţiile non-profit. În sfârşit, instituţiilor li se cere de a avea regulamente care merg în această direcţie.
Cred că cine se inspiră din Evanghelie şi o citeşte în lumina timpului nostru, poate să înţeleagă care este importanţa rolului pe care-l are Biserica în actualitatea socială în această perioadă de criză. Biserica a rămas azi ca unic subiect al lumii noastre care în fiecare zi descoperă adevăratele valori ale omului. Odată, în trecut, familia concentra aceste valori, dar, din păcate, astăzi este, şi ea, în criză. Nici măcar şcoala nu mai reuşeşte să dea o educaţie vis-a-vis de aceste valori, tocmai pentru că sunt foarte multe aşa zise valori care se impun, şi şcoala nu-şi mai propune să le sintetizeze.
Ce trebuie să facă Biserica în această perioadă?
Nici măcar media nu mai propune valori şi ea agăţându-se mai mult de partea economică. Cine mai rămâne? Cine mai poate ajuta în această situaţie? Biserica fiind cea care iubeşte omul nu poate rămâne indiferentă. Nu are soluţii, dar poate face propuneri, poate deschide dialogul care-l face treaz şi responsabil pe om. Pentru a aminti că pământul este al tuturor şi că toţi au aceeaşi demnitate, pentru a sublinia că economia este pentru om şi nu omul este pentru economie, Biserica este cea care propune adevărata etică economică şi socială. Este necesară creşterea în înţelegerea realităţii pentru a creşte în acest ambient, în lumina Evangheliei, pentru a o cuprinde. Biserica poate ajuta oamenii cu sugestii, cu sfaturi, poate fi atentă asupra administraţiei publice, poate propune valori care sunt pentru om. Pentru ca aceste lucruri să fie posibile, Biserica are nevoie de preoţi pregătiţi, care să nu se bazeze doar pe principii, ci să înţeleagă pulsul realităţii.
