Cât de deasă trebuie să fie Spovedania? Mărturisirea trebuie neapărat legată de primirea Sfintei Euharistii?

Arhim. Pavel Toderiţă, egumenul Schitului Mănăstirii Dragoslavele, judeţul Argeş:

Taina Sfintei Spovedanii nu depinde de termene prestabilite, chiar dacă foarte mulţi credincioşi leagă momentul mărturisirii în special de perioadele de post, rânduite de Biserică. Putem să ne spovedim ori de câte ori simţim nevoia, pentru a ne uşura sufletul de povara păcatelor prin dezlegarea acestora de către preotul duhovnic. Deşi nu există statistici în acest sens, duhovnicii cu experienţă remarcă faptul că deasa ori mai puţin deasa mărturisire este proporţională cu evlavia şi cu interesul credinciosului pentru viaţa duhovnicească. Sfinţii Părinţi îndeamnă la spovedanii şi sfătuiri duhovniceşti cât mai frecvente, subliniind câştigul sufletesc pe care îl putem aduna urmând îndemnurile celor aflaţi mai sus decât noi pe scara ce duce la Hristos. Iată doar un exemplu de la Sfântul Nil Ascetul, din Filocalia 1: „…Dacă e cu putinţă, e bine să te sileşti şi să te străduieşti a fi sau a te întâlni neîncetat cu bărbaţi cunoscători (cu experienţă duhovnicească - n.n.). În felul acesta, deşi nu ai tu însuţi făclia adevăratei cunoştinţe, fiind încă nedesăvârşit cu vârsta duhovnicească şi prunc, dar, însoţindu-te cu cel ce o are, nu vei umbla în întuneric, nu te vei primejdui de laţuri şi de curse şi nu vei cădea între fiarele lumii spirituale, care pândesc în întuneric şi răpesc şi ucid pe cei ce umblă în ei fără făclia spirituală a cuvântului dumnezeiesc“.

Cât priveşte a doua întrebare: nu, mărturisirea nu trebuie neapărat legată de împărtăşire. Desigur, întreaga noastră viaţă duhovnicească gravitează în jurul lui Hristos, de care ne împărtăşim în Sfânta Euharistie şi pe care nu o putem primi decât dacă am dobândit dezlegare de la duhovnic, însă în Taina Spovedaniei trebuie văzut mai mult decât o treaptă formală, prin care ajungem la Sfânta Împărtăşanie. Taina Spovedaniei, aşadar, nu trebuie înţeleasă exclusiv ca un mijloc de curăţire a păcatelor, ci şi ca un mijloc de creştere duhovnicească, prin pocăinţa faţă de greşelile săvârşite şi hotărârea de a nu mai repeta păcatele mărturisite, prin primirea harului iertării şi prin sfătuirea cu părintele duhovnicesc.